„Pică frunzele de toamnă,
Scuturate de furtună,
Și picând ca o ninsoare
Fac pământului cunună.
Afară-i toamnă, frunza 'mprăștiată,
Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într'un ceas gândești la viața toată.
Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într'un ceas gândești la viața toată.
„Când pleci, sa te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta,
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.
Ca un inel sticlind în dreapta ta,
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.
“Stea care subt carul cel mare abia licărești
nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești?
Ești steaua lui Verde-mpărat - duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit?
nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești?
Ești steaua lui Verde-mpărat - duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit?
“Cea mai mare pedeapsă a noastră,
cei care suntem,
e lumina prin care fluieră un răsucit de înger
tulburător,...
cei care suntem,
e lumina prin care fluieră un răsucit de înger
tulburător,...
Am deschis aripile în asfințitul mării,
Am văzut spirala din vârtejul nemuririi,
Am auzit sunetul firului ce leagă dorul… de acasă.
Am văzut spirala din vârtejul nemuririi,
Am auzit sunetul firului ce leagă dorul… de acasă.
Noaptea-ncet, ticnit se lasă
Poezie, sau destin
Luna urcă, somnoroasă,
Vino, vin!
Poezie, sau destin
Luna urcă, somnoroasă,
Vino, vin!
În noaptea în care luna s-a retras în vis,
Când cerul și-a ținut respirația,
Am pășit desculț în grădina de stele,
Cu inima deschisă, ofrandă a intenției.
Când cerul și-a ținut respirația,
Am pășit desculț în grădina de stele,
Cu inima deschisă, ofrandă a intenției.
“Prin nopți tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Timpul aleargă când tu alergi,
își ia tălpile din paranteze
și fuge pe raze ca vulturul-n zare,
tăind văzduhul într-o spirală
de lumini și umbre tăcute.
își ia tălpile din paranteze
și fuge pe raze ca vulturul-n zare,
tăind văzduhul într-o spirală
de lumini și umbre tăcute.
Am coborât în lume cu aripi de stea,
Dar le-am legat cu fire din materie,
Crezând că pielea înseamnă adevăr
Iar foamea un alt sens.
Dar le-am legat cu fire din materie,
Crezând că pielea înseamnă adevăr
Iar foamea un alt sens.
Câteodată mă întreb
dacă întrebarea mea nu este decât o umbră,
lăsată de un gând ce încă n-a fost gândit,
într-un colț de univers unde nici timpul
dacă întrebarea mea nu este decât o umbră,
lăsată de un gând ce încă n-a fost gândit,
într-un colț de univers unde nici timpul
Câteodată mă întreb pe tăcute,
Ca și cum întrebarea s-ar fi întrebat pe sine,
Înainte ca eu să fi știut că,
Vreau s-o rostesc.
Ca și cum întrebarea s-ar fi întrebat pe sine,
Înainte ca eu să fi știut că,
Vreau s-o rostesc.
O lacrimă cade prin sfere de dor,
dintr-un loc unde sufletul suspină,
deschid o fereastra rămân privitor,
Un spirit mai curge-n lumină.
dintr-un loc unde sufletul suspină,
deschid o fereastra rămân privitor,
Un spirit mai curge-n lumină.
Te privesc din taina tuturor cerurilor
și te văd așa cum ești,
fără început, fără sfârșit,
o scânteie veșnică în oceanul ființei.
și te văd așa cum ești,
fără început, fără sfârșit,
o scânteie veșnică în oceanul ființei.
În adâncul tăcerii, când timpul se rupe,
o ușă nevăzută se-ntredeschide
într-un colț din tine pe unde n-ai mers,
sufletul își amintește alte lumini.
o ușă nevăzută se-ntredeschide
într-un colț din tine pe unde n-ai mers,
sufletul își amintește alte lumini.
„Pe-o câmpie verde, netedă, vie,
Sub cer albastru, cu nori de hârtie,
Mă las legănat de șoaptele vântului lin,
Simțind cum tăcerea îmi cântă din plin.
Sub cer albastru, cu nori de hârtie,
Mă las legănat de șoaptele vântului lin,
Simțind cum tăcerea îmi cântă din plin.
Undeva, în ecoul primordial,
există un cuvânt...
ce nu a fost rostit, a fost simțit
nu a fost scris, a fost gravat
în miezul fiecărei particule
care a cunoscut vreodată lumina.
există un cuvânt...
ce nu a fost rostit, a fost simțit
nu a fost scris, a fost gravat
în miezul fiecărei particule
care a cunoscut vreodată lumina.
Mi-e palma sigiliu de lumină,
Gravată cu taina tăcerii adânci.
Atinge-mi dăruirea din inimă
Invocând ecouri să curgă din ceruri.
Gravată cu taina tăcerii adânci.
Atinge-mi dăruirea din inimă
Invocând ecouri să curgă din ceruri.
Există un templu
fără cupolă, fără turle, fără poartă.
Un templu făcut din ființare,
unde intri fără pași,
doar cu bucățile tale uitate.
fără cupolă, fără turle, fără poartă.
Un templu făcut din ființare,
unde intri fără pași,
doar cu bucățile tale uitate.
Am mers într-o pădure
fără drum.
Aveam o întrebare
care nu avea cuvinte.
Soarele cobora printre frunze...
fără drum.
Aveam o întrebare
care nu avea cuvinte.
Soarele cobora printre frunze...
În tăcerea dintre zile
și-n respirația care nu se termină,
începe să se audă
ceea ce a fost mereu aici.
și-n respirația care nu se termină,
începe să se audă
ceea ce a fost mereu aici.
„Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg,...
În care toate curg,
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg,...
„În cer s-ajunge dintr-un salt,
S-au nu s-ajunge-n veci de veci...
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieței plâns îneci.
”
S-au nu s-ajunge-n veci de veci...
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieței plâns îneci.
”
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că...
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că...
„Înţelepciune este să respiri
Uşor, şi după lacrimi să zâmbeşti,
Petalele ce cad din trandafiri
Şi nu s-aud când mor, să le iubeşti.
Uşor, şi după lacrimi să zâmbeşti,
Petalele ce cad din trandafiri
Şi nu s-aud când mor, să le iubeşti.
Am rămas fără Cuvinte…
Am pus ghilimele să mai scriu,
Altfel.
Am terminat expresiile din cuvinte,
Am ajuns să interpretăm și să reinterpretăm…
Am pus ghilimele să mai scriu,
Altfel.
Am terminat expresiile din cuvinte,
Am ajuns să interpretăm și să reinterpretăm…
“Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
"Dincolo de ideile de-a face bine
și de-a face rău,
există un câmp.
Te voi întâlni acolo.
Când sufletul se culcă în iarba
aceea,
lumea este prea plină pentru a vorbi despre asta.
și de-a face rău,
există un câmp.
Te voi întâlni acolo.
Când sufletul se culcă în iarba
aceea,
lumea este prea plină pentru a vorbi despre asta.
Osul e o bucurie numai atunci când este os al frunții,
când apară iar nu dezbină,
cum e vertebra alcalină
din toiul greu al cărnii și al nunții.
Mă voi supune la dezobișnuire de...
când apară iar nu dezbină,
cum e vertebra alcalină
din toiul greu al cărnii și al nunții.
Mă voi supune la dezobișnuire de...
Se trezi ca prin adiere de seară,
Ascultând șoaptele ce se împreunară.
Pe alocuri în suspine de datorie,
Dorințe ascunse în dor de călătorie.
Ascultând șoaptele ce se împreunară.
Pe alocuri în suspine de datorie,
Dorințe ascunse în dor de călătorie.
„Suflete-n pătratul zilei se conjugă,
Paşii lor sunt muzici, imnurile - rugă.
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua-n tremurare.
Paşii lor sunt muzici, imnurile - rugă.
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua-n tremurare.
„Cânt ca privighetorile oarbe.
Nu știu, eu sorb cântecul sau el mă soarbe.
Atât de sus ne-nălțam câteodată...
Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoșată.
Nu știu, eu sorb cântecul sau el mă soarbe.
Atât de sus ne-nălțam câteodată...
Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoșată.