Prin stabilitatea din centrul inimii, ființa se așază-ntr-un flux interior integrat în coerența câmpului, din care direcția se revelează-n curgerea acțiunii…
Balada lui Ciprian Porumbescu respiră ca un dor interior... prin fiecare notă parcă deschide o poartă către tăcerea de lumină a sufletului românesc.
Simți cum se împletește fragilitatea cu forța, ca și cum am purta fiecare pe umeri o poveste nespusă despre inima ce trăiește o clipă de eternitate... acum.
Simți cum se împletește fragilitatea cu forța, ca și cum am purta fiecare pe umeri o poveste nespusă despre inima ce trăiește o clipă de eternitate... acum.
Trezește-te pe vârfuri...
...printr-o alegere, ființa ta se deschide către o introspecție profundă, unde observarea este instrumentul, iar responsabilitatea este transformarea. Alegerea prezentă se contopește prin respirație, iar respirația îți aduce clipa te invită către...
...printr-o alegere, ființa ta se deschide către o introspecție profundă, unde observarea este instrumentul, iar responsabilitatea este transformarea. Alegerea prezentă se contopește prin respirație, iar respirația îți aduce clipa te invită către...
Schimbările care au loc împreună cu cele care urmează necesită o prezență conștientă tot mai frecventă pentru a reuși să facem alegeri profunde de la nivelul sufletului. Rămâi în inima ta, cu compasiune pentru tine și tot ce te înconjoară.
În fiecare dimineață, lumea se grăbește să reînceapă aceleași drumuri... există totuși, un moment scurt, aproape invizibil, în care totul tace. Există o tăcere care se aude în inimă, e acolo pentru cei care știu să asculte dincolo de zgomot, dincolo de gând, dincolo...
„A fost odată, într-un colț ascuns… doi copii care trăiau în Ținutul umbrelor blânde un băiat cu privirea adâncă precum noaptea liniștită, și o fetiță cu zâmbetul rotund ca o rază nerostită.
Ei locuiau într-o pădure unde Soarele părea că-i ocolește... El se uita mereu la ei, doar că...
Ei locuiau într-o pădure unde Soarele părea că-i ocolește... El se uita mereu la ei, doar că...
Există un templu
fără cupolă, fără turle, fără poartă.
Un templu făcut din ființare,
unde intri fără pași,
doar cu bucățile tale uitate.
fără cupolă, fără turle, fără poartă.
Un templu făcut din ființare,
unde intri fără pași,
doar cu bucățile tale uitate.
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că...
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că...
Când am fost ura am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
"N-am nimic decât inima:
Ţi-o dau.
Am un bordei în pădure, cu căprioare:
Te primesc în el.
Am un pat de frunze:
Te învelesc în el.
N-am bijuterii de purtat
Dar îţi dau toate stelele cerului, că sunt ale mele.
O scurtă introducere într-o tradiție primordială unde perpetuarea cunoașterii se întâmplă în lumină.
„Tradiţia rozacruciană provine din Şcolile de Mistere ale Egiptului antic, din timpul dinastiei a XVIII-a, cu aproximativ 1500 de ani înainte de era creştină.„
„Tradiţia rozacruciană provine din Şcolile de Mistere ale Egiptului antic, din timpul dinastiei a XVIII-a, cu aproximativ 1500 de ani înainte de era creştină.„