Mă aflu rătăcind cu privirea în întunericul familiar al existenței convenționale, unde formele și culorile lumii sociale îmi par fragmente strălucind pe pereții sufletului.
Încercarea de a numi, cuvânt după cuvânt, povestea comună pe care o știm toți... mă face să simt că realitatea e un vis colectiv.
În fiecare dimineață, lumea se grăbește să reînceapă aceleași drumuri... există totuși, un moment scurt, aproape invizibil, în care totul tace. Există o tăcere care se aude în inimă, e acolo pentru cei care știu să asculte dincolo de zgomot, dincolo de gând, dincolo...