Această inimă
a Ta,
Se simte cum se revarsă-n mine,
să o descopăr…
Se aude rătăcirea ce-ntâlnește,
amintirea.
Acum se recunoaște-n tremur…
cum se întoarce
la Tine, în zori de seară.

Mă trezesc, dintr-un vis spre altul,
Zorii-mi deschid porți ascunse.
Fiecare lume e lăsată-ntr-o altă chemare.
Pașii-mi străbat coridoare de lumină…
De la o vreme pământul are în jos
osul bunicului meu cel mai frumos
și mai jos de jos el are
umbra osoasă a strămoșului oarecare.
Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Prin vegherile noastre – site de in –
vremea se cerne, și-o pulbere albă
pe tâmple s-așază. Aurorele încă
se mai aprind, și-asteptam. Așteptam…
© 2024 Mihai Mehedintu. Toate drepturile rezervate. Powered by Ayan Design