Mă trezesc, dintr-un vis spre altul,
Zorii-mi deschid porți ascunse.
Fiecare lume e lăsată-ntr-o altă chemare.
Pașii-mi străbat coridoare de lumină…
De la o vreme pământul are în jos
osul bunicului meu cel mai frumos
și mai jos de jos el are
umbra osoasă a strămoșului oarecare.
osul bunicului meu cel mai frumos
și mai jos de jos el are
umbra osoasă a strămoșului oarecare.
Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Această inimă
a Ta,
Se simte cum se revarsă în mine,
să o descopăr…
a Ta,
Se simte cum se revarsă în mine,
să o descopăr…
Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, și-o pulbere albă
pe tâmple s-așază. Aurorele încă
se mai aprind, și-asteptam. Așteptam...
vremea se cerne, și-o pulbere albă
pe tâmple s-așază. Aurorele încă
se mai aprind, și-asteptam. Așteptam...
Atmosfera era plină de calm,
Florile își pregăteau petalele,
Firele de iarbă se aplecau domol,
Copacii zâmbeau a bucurie,
Păsările continuau o simfonie,
Îngăduința, în răbdarea apei.
Florile își pregăteau petalele,
Firele de iarbă se aplecau domol,
Copacii zâmbeau a bucurie,
Păsările continuau o simfonie,
Îngăduința, în răbdarea apei.
Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poarta cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Când poarta cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-și-o neînțeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac...
îmi fluier bucuriile-și-o neînțeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac...
Pe un tărâm al percepției neimaginate,
ascult mirosul ce-mi descrețește orizontul.
Apoi, sub umbrele desculțe,
în pași de noapte,
ascult mirosul ce-mi descrețește orizontul.
Apoi, sub umbrele desculțe,
în pași de noapte,
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
În roua unei dimineți fără-nceput
se deschide o bibliotecă fără margini,
rafturi din lumină caldă și umbre line
respirând culori pastel, tăcute-n astral.
se deschide o bibliotecă fără margini,
rafturi din lumină caldă și umbre line
respirând culori pastel, tăcute-n astral.
Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur;
Pe-al lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur;
Pe-al lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.
Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
Într-o seară cetate, ruptă din amorțire,
ascultam cu grijă o privire generoasă.
Se așezase la masa cumpătării,
constelația secretelor, vorbea-n pilde.
ascultam cu grijă o privire generoasă.
Se așezase la masa cumpătării,
constelația secretelor, vorbea-n pilde.
În taina dintre cer și pământ
s-a aprins o lumânare.
Ochiul a tresărit în lumina ei
și a înțeles că viața este-nlănțuire,
iar înlănțuirea este respirația...
s-a aprins o lumânare.
Ochiul a tresărit în lumina ei
și a înțeles că viața este-nlănțuire,
iar înlănțuirea este respirația...
Sfeșnicul de seară,
măreț străjer, în văpaia
lumânărilor însuflețite,
asculta vorbele…
măreț străjer, în văpaia
lumânărilor însuflețite,
asculta vorbele…
Mai mult fără de voie,
dar, cu speranță de nevoie.
Popas la un stejar, neînclinat,
aștept un sfat, apăsător,
disciplinat.
dar, cu speranță de nevoie.
Popas la un stejar, neînclinat,
aștept un sfat, apăsător,
disciplinat.
Se-mprăștiau sunetele
ca nuanțe aparente,
dintr-un șirag...
destinul năzuinței.
ca nuanțe aparente,
dintr-un șirag...
destinul năzuinței.
Am poftit să ningă alb însuflețit,
Sau poate cugetul, cumpănit firesc.
Am cerut dezlegarea unei scrisori albe,
Sau poate-ngăduința de pe muchie.
Sau poate cugetul, cumpănit firesc.
Am cerut dezlegarea unei scrisori albe,
Sau poate-ngăduința de pe muchie.
Am întors spirala,
cu privirea înăuntru,
să-i văd mirosul de ceară îndoită.
Rafturi și cărți ascundeau metafore,
cu privirea înăuntru,
să-i văd mirosul de ceară îndoită.
Rafturi și cărți ascundeau metafore,
“Între rouă și amurg se zărește
o integrală,
între parantezele aspirației.
Pe un tipar fără litere,...
o integrală,
între parantezele aspirației.
Pe un tipar fără litere,...
Intră prin noi vibrația, ca-ntr-o scrisoare fără cerneală
un fir de aer înduioșa timpanul ca un asfințit spre tăcere,
iar tăcerea-n miez de minte, îl rescrie într-un cântec,
dintr-un chip o melodie, ca lumina dintr-o boare.
un fir de aer înduioșa timpanul ca un asfințit spre tăcere,
iar tăcerea-n miez de minte, îl rescrie într-un cântec,
dintr-un chip o melodie, ca lumina dintr-o boare.
„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece...
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece...
„Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,...
În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,...
„Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.
Cine se ascunde sub noi
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.
Copac de flori, cu frunze diafane,
rădăcinile tale se împletesc cu ale noastre…
într-o taină care știe drumul.
Lumina reflecției se așază blând,
iar clipa liniștită își rostește...
rădăcinile tale se împletesc cu ale noastre…
într-o taină care știe drumul.
Lumina reflecției se așază blând,
iar clipa liniștită își rostește...
„Eu nu ştiu dacă voi putea urca vreodată la Tine,
Tu, însă, Doamne, cobori când vrei: măcar în treacăt
Vino, Te-aştept în cămăruţă la mine…
Cum n-am pe nimeni, nici zăvor, nici lacăt,
Tu, însă, Doamne, cobori când vrei: măcar în treacăt
Vino, Te-aştept în cămăruţă la mine…
Cum n-am pe nimeni, nici zăvor, nici lacăt,
Pe o linie a spațiului întins,
Dimensiunea se oprește prin fiecare sunet.
Se aude o cădere a sferelor nestinse.
Printr-o o iluzie strâmtă cobori...
Dimensiunea se oprește prin fiecare sunet.
Se aude o cădere a sferelor nestinse.
Printr-o o iluzie strâmtă cobori...
„Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo...
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo...
„Cei mai dezinvolți - actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum știu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect...
Cu mânecile suflecate
Cum știu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect...
„Lanțul cu chei mi-a căzut din stele în creier,
mi-au zornăit mințile de durere și de sunet.
Trupul meu tot deveni o cheie de fier,
mi-au zornăit mințile de durere și de sunet.
Trupul meu tot deveni o cheie de fier,
„Fă-te, suflete, copil
Și strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moț și ciucuri,
Ca să poți să te mai bucuri.
Și strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moț și ciucuri,
Ca să poți să te mai bucuri.
Cu mâine zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.