Mă trezesc, dintr-un vis spre altul,
Zorii-mi deschid porți ascunse.
Fiecare lume e lăsată-ntr-o altă chemare.
Pașii-mi străbat coridoare de lumină…
Acest templu al sufletului... corpul uman simte necesitatea unui ritm al mișcărilor... conștient induse.
Sfeșnicul de seară,
măreț străjer, în văpaia
lumânărilor însuflețite,
asculta vorbele…
măreț străjer, în văpaia
lumânărilor însuflețite,
asculta vorbele…
Am avut o călătorie scurtă spre nesfârșit... da știu că aici este paradoxul sau altfel spus schimbarea de paradigmă atunci când simți cu adevărat iluzia timpului și a spațiului...
Am deschis aripile în asfințitul mării,
Am văzut spirala din vârtejul nemuririi,
Am auzit sunetul firului ce leagă dorul… de acasă.
Am văzut spirala din vârtejul nemuririi,
Am auzit sunetul firului ce leagă dorul… de acasă.
Există un templu
fără cupolă, fără turle, fără poartă.
Un templu făcut din ființare,
unde intri fără pași,
doar cu bucățile tale uitate.
fără cupolă, fără turle, fără poartă.
Un templu făcut din ființare,
unde intri fără pași,
doar cu bucățile tale uitate.
Egiptul, o punte albă între cer și pământ, vorbește prin pietrele sale sacre, acești martori tăcuți ai unei civilizații ce a sculptat veșnicia.
Templul lui Horus din Edfu, cu zidurile sale masive acoperite de hieroglife, întruchipează triumful ordinii asupra haosului, amintind de lupta eternă împotriva forțelor întunericului.
Coloanele sale păstrează ecourile incantațiilor adresate cerului, iar sanctuarul central, întunecat și misterios, se descoperă într-un centru spiritual.
Templul lui Horus din Edfu, cu zidurile sale masive acoperite de hieroglife, întruchipează triumful ordinii asupra haosului, amintind de lupta eternă împotriva forțelor întunericului.
Coloanele sale păstrează ecourile incantațiilor adresate cerului, iar sanctuarul central, întunecat și misterios, se descoperă într-un centru spiritual.
”Din ceruri descindută, a mea candidă liră
N-am atârnat vreodata la poarta de-mpăraţi;
Când însa-ale lor fapte venind o-nsufleţiră,
Din secol pân’ la altul etern au fost cântaţi.
Virtutea prin puterea-mi devine o fiinţă,
Ca zeu pre pământ are şi templu, şi altar;
N-am atârnat vreodata la poarta de-mpăraţi;
Când însa-ale lor fapte venind o-nsufleţiră,
Din secol pân’ la altul etern au fost cântaţi.
Virtutea prin puterea-mi devine o fiinţă,
Ca zeu pre pământ are şi templu, şi altar;
O scurtă introducere într-o tradiție primordială unde perpetuarea cunoașterii se întâmplă în lumină.
„Tradiţia rozacruciană provine din Şcolile de Mistere ale Egiptului antic, din timpul dinastiei a XVIII-a, cu aproximativ 1500 de ani înainte de era creştină.„
„Tradiţia rozacruciană provine din Şcolile de Mistere ale Egiptului antic, din timpul dinastiei a XVIII-a, cu aproximativ 1500 de ani înainte de era creştină.„