Am avut o călătorie scurtă spre nesfârșit… da știu, aici este paradoxul sau altfel spus schimbarea de paradigmă atunci când simți cu adevărat iluzia timpului și a spațiului.
M-am trezit de dimineață și apoi i-am trezit pe copii să mergem într-o scurtă plimbare de o zi. După ce am plecat de acasă, de la Coțofenii din Vis am și oprit mașina câteva minute să-i vadă pe copii un om de pe aceste meleaguri, apoi între bucuria de a fi împreună și călătoria către locuri cu o semnificație și frecvență deosebită se împleteau spirale din ADN -ul nostru… strămoșesc.
Intrăm în peștera lui Zamolxe(peștera de la Polovragi) unde descoperim un sanctuar al retragerii și al revelației, unde spiritul strămoșesc se unește cu taina cosmosului. În adâncul ei, tăcerea devine limbajul zeilor, iar fascinația vorbelor lui Ion, (am schimbat căteva impresii cu domnul Ion … însă mi-a spus că el este doar Ion fără ”domnul”)… ghidul ce ne-a plimbat prin alte dimensiuni, se vede în lumina de pe fața copiilor, ca un semn al redescoperirii.
Să fie oare acest loc un simbol pe drumului inițiatic al omului către sine, acolo unde muritorul se ridică spre nemurire?
De la Polovragi în căteva clipe (unde clipe se măsoară în povești din sanctuarul lui Zamolxe) ajungem la Târgu Jiu, să descoperim ansamblul Maestrului Constantin Brâncuși… o cale a sufletului de la materie spre lumină.
La inivitația Maestrului ne-am așezat (metaforic zic) la Masa Tăcerii pentru reflecție și comuniune… apoi trecerea prin Poarta Sărutului a revelat trecerea prin iubire.
Și în sfărșit apare… Coloana fără Sfârșit unde simți cum ființa se adîncește și se înalță prin acest simbol către eternitate.
Acest ansamblu se transformă sau ne transformă într- un templu al revelației, în care omul descoperă sensul ascensiunii prin simplitate și esență.
