Am studiat o presupunere fundamentală pe care majoritatea dintre noi o acceptăm aproape instinctiv… aceea că deciziile pe care le luăm reprezintă expresia directă a voinței și înțelegerii noastre. Totuși, cercetările din psihologia cognitivă, neuroștiințe și filosofia cunoașterii ne aduc o realitate mult mai complexă. Între informația pe care o primim și decizia pe care o luăm există un spațiu intermediar… mă refer la acel spațiu ce este ocupat de modelul nostru interior de interpretare a realității… de aici răspundem printr-o reprezentare mentală deja construită despre lumea înconjurătoare.
Această idee este deja întâlnită de la stoici și până la epistemologia contemporană, fapt ce schimbă fundamental modul în care înțelegem libertatea, influența și capacitatea noastră de alegere. Realitatea exterioară ajunge la noi prin intermediul simțurilor, este filtrată prin experiențe anterioare, valori, emoții, credințe și structuri culturale, iar abia apoi este transformată într-o concluzie pe care o numim „opinia mea”.
Din perspectivă neurocognitivă și din studiile personale, mintea funcționează mai puțin ca un receptor pasiv și mai mult ca un sistem predictiv. Mintea, anticipează, completează, interpretează și reconstruiește continuu realitatea. În acest sens, percepția apare uneori ca o negociere permanentă între ceea ce există și ceea ce sistemul nostru intern se așteaptă să existe.
Dacă două persoane pot interpreta diferit aceeași situație, atunci cât din ceea ce numesc „realitate” reprezintă realitatea însăși și cât reprezintă propria mea interpretare?
Aici apare o consecință profundă.
Dacă percepția este dependentă de modelul interior, atunci influențarea modelului interior devine mai importantă decât influențarea directă a deciziilor.
Acesta este motivul pentru care marile sisteme sociale, politice, economice și culturale investesc resurse considerabile în modelarea percepției. Oamenii rareori sunt constrânși să aleagă. În schimb, sunt influențați să considere anumite opțiuni mai firești, mai rezonabile sau mai necesare decât altele.
Din acest punct de vedere, manipularea sofisticată urmărește mai puțin controlul comportamentului și mai mult controlul cadrului interpretativ în interiorul căruia comportamentul apare spontan…
…analiza poate merge și mai departe.
Am observat că „anumite zone” (cei care vor să transmită un anumit mesaj la nivelul maselor) funcționează adesea prin producerea unor forme de „cunoaștere”(informație) care determină c ce este perceput drept adevăr.
În mod similar, tradițiile inițiatice și filosofice din antichitate vorbeau despre necesitatea transformării discipolului înaintea transformării lumii.
Aceste perspective converg către aceeași concluzie… problema fundamentală a cunoașterii constă, dincolo de acumularea informației, în atlceva, mai special… rafinarea percepției.
Rafinarea percepției reprezintă procesul prin care reușim să fim conștienți de propriile filtre cognitive, emoționale și culturale. Această rafinare presupune dezvoltrea capacităților de a observa mecanismele prin care interpretăm realitatea.
În lipsa acestei rafinări, fiecare informație nouă tinde să confirme ceea ce credem deja. Psihologia contemporană numește acest fenomen bias de confirmare. În prezența unei percepții rafinate, informația (în cantități foarte mari în aceste vremuri) capătă rolul de instrument pentru explorare, iar identitatea devine suficient de flexibilă pentru a permite revizuirea propriilor concluzii.
Din această perspectivă, virtuțile clasice dobândesc o semnificație neașteptată. Discernământul, răbdarea, cumpătarea, onestitatea față de sine și onoarea pot fi privite ca mecanisme de rafinare a percepției. Propiile studii îmi demonstrează că integrarea virtuților reduc distorsiunile introduse de impuls, interes imediat, frică sau atașament și îți permit o relație mai clară cu diverse perspective ale realității.
Poate că una dintre cele mai dificile întrebări apare tocmai aici…
Cât din ceea ce considerăm a fi propria noastră gândire reprezintă experiență directă și cât reprezintă internalizarea unor modele culturale, sociale și informaționale care operează dincolo de nivelul conștient al atenției?
Cu cât cercetăm mai profund această întrebare, cu atât devine mai evident că libertatea autentică apare mai puțin din capacitatea de a alege între opțiuni și tot mai mult din capacitatea de a înțelege procesele care au construit opțiunile dintre care alegem.
În această „lumină” te invit să duci în introspecție… o extindere progresivă a câmpului percepției. Fiecare nivel nou de înțelegere dezvăluie influențe care anterior păreau invizibile. Fiecare rafinare a percepției expune limitele percepției precedente.
De aici încolo… apare o mișcare continuă internă ce ne spune… că adevărata cunoaștere începe atunci când atenția se îndreaptă simultan către lume și către instrumentul prin care lumea este percepută.
dacă nu mai putem întrebări… ce facem pe aici…
Dacă fiecare epocă își are propriile convingeri dominante, care sunt convingerile dominante ale epocii noastre?
Știm că suntem influențați… însă, faptul că nivelul influenței devine vizibil are un raport direct cu măsura în care percepția se rafinează.
Dacă fiecare nivel al percepției dezvăluie limitele nivelului anterior, atunci unde mă aflu eu în această călătorie?
