Azi dimineață, în grădină, printre flori, triluri, copaci ... gândurile treceau ca niște sfere agale, și deodată, am simțit o clipă de uimire..
-Uimire?
-Da, ce te miri așa...
-Păi, mai sunt lucruri care să te uimească?
Intră prin noi vibrația, ca-ntr-o scrisoare fără cerneală
un fir de aer înduioșa timpanul ca un asfințit spre tăcere,
iar tăcerea-n miez de minte, îl rescrie într-un cântec,
dintr-un chip o melodie, ca lumina dintr-o boare.
un fir de aer înduioșa timpanul ca un asfințit spre tăcere,
iar tăcerea-n miez de minte, îl rescrie într-un cântec,
dintr-un chip o melodie, ca lumina dintr-o boare.
Fiecare clipă e un sunet ce începe în fiecare clipă...
Trăind fiecare sunet... se transformă într-o clipă de poveste... din „Povestea clipelor”.
Trăind fiecare sunet... se transformă într-o clipă de poveste... din „Povestea clipelor”.
Lumina care atinge pielea ta în acest moment poartă în ea o întreagă epopee începută poate, cu mult înainte de actuala civilizație... cine știe?
Se știe că... doar opt minute sunt necesare pentru a străbate distanța dintre Soare și Pământ și de fapt aceasta este o călătorie...
Se știe că... doar opt minute sunt necesare pentru a străbate distanța dintre Soare și Pământ și de fapt aceasta este o călătorie...
Te privesc din taina tuturor cerurilor
și te văd așa cum ești,
fără început, fără sfârșit,
o scânteie veșnică în oceanul ființei.
și te văd așa cum ești,
fără început, fără sfârșit,
o scânteie veșnică în oceanul ființei.
Plouase...
Și șoseaua-n vale
Încercuia ca un inel
Donjonul vechiului castel,
Împodobit cu sfinți de piatră,
Cu seniori și cu vasali,
Cu cerbi goniți de câini ce latră
Și-ntregul fast al vieții feudale
Cu castelanii ei medievali...Deși ne cunoașteam de-atâția ani,
Noi, totuși, parcă nu ne cunoșteam.
Ca ne priveam (nu știu de ce) cu ochi dușmani...