Azi dimineață, în grădină, printre flori, triluri, copaci … gândurile treceau ca niște sfere agale, și deodată, am simțit o clipă de uimire.
-Uimire?
-Da, ce te miri așa…
-Păi, mai sunt lucruri care să te uimească?
-Uite, îți voi explica pe-ndelete cum vine asta. Atunci când aprofundezi cunoașterea de sine… când începi să te observi, să te analizezi, hai să zicem că în fiecare zi începi să-ți observi gândurile, în timp ce ele se rostogolesc, îți dai seama cu uimire că ele, gândurile parcă sunt la întrecere…
-Bine, asta am mai auzit-o. Ce e așa mare uimire?
-Ai răbdare, am impresia că și tu ești la întrecere cu gândurile…
-Bineînțeles, eu sunt un alt gând al tău care te ajută să te vezi mai bine. Hai, te ascult!
-Cum îți spuneam mai devreme, această rostogolire are un izvor de unde se nasc sau poate că cineva le împinge pe tobogan nevăzut… Am aplecat privirea înăuntru… rostogolirea s-a oprit… și-ntr-o clipă de uimire a coborât pacea. Da, acea pace sufletească pe care o tot căutăm mereu.
-Te las, cu pacea ta sufletască…
-Mulțumesc!
