De la o vreme pământul are în jos
osul bunicului meu cel mai frumos
și mai jos de jos el are
umbra osoasă a strămoșului oarecare.
Frunze aurite se aștern ușor în cer... și pe pământ cu glas de împlinire prin fire de lumină întoarsă devreme... Roadele acestea sunt bucuria unei mulțumiri ce ne așteaptă să o trăim împreună!
“Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.
Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi și de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.