Mai mult fără de voie,
dar, cu speranță de nevoie.
Popas la un stejar, neînclinat,
aștept un sfat, apăsător,
disciplinat.
Dansul pe sârmă fortuit,
stârnea un cuget mistuit.
Prin echilibru-nourat,
chiar și deșertu-i fracturat?
Am dezlegat fereastra.
Cu frica-n peisajul siguranței,
lumea trecea fără zăbavă.
Lumina se prelinge, sunetul zburdă,
iar eu… o așezare trecătoare.
Mai apoi,
într-o clipă fără faimă,
am zărit un sâmbure,
veșnic.
Se făceau…
forme adunate cu tâlc,
noime-ngrămădite-n simțire,
sentimente ca martori solemni,
… oare se deslușeau apele?
Fragmente de percepție,
aglutinate convergent,
gândurile curgătoare,
iar emoțiile-mpietrite,
îmi lăsau măduva rotundă.
Cu obloanele ferecate,
am mai rămas…
dinadins printre șabloane,
așa, doar să zâmbesc,
la mine.
Zâmbind – Mihai Mehedințu
