“Când am fost ura am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu : toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.”
Rondelul Meu
Alexandru Macedonski
Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur;
Pe-al lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.
Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
Într-o seară cetate, ruptă din amorțire,
ascultam cu grijă o privire generoasă.
Se așezase la masa cumpătării,
constelația secretelor, vorbea-n pilde.
În taina dintre cer și pământ
s-a aprins o lumânare.
Ochiul a tresărit în lumina ei
și a înțeles că viața este-nlănțuire
,
iar înlănțuirea este respirația…
© 2024 Mihai Mehedintu. Toate drepturile rezervate. Powered by Ayan Design
