Câteodată mă întreb
dacă întrebarea mea nu este decât o umbră,
lăsată de un gând ce încă n-a fost gândit,
într-un colț de univers unde nici timpul
nu îndrăznește să treacă fără să ceară voie.
Poate că am strigat spre un portal
care nu e nici închis, nici deschis,
pur și simplu… absent
din harta cuvintelor.
Poate că cel ce așteptam să-mi răspundă
nici măcar nu este cineva,
este o vibrație care dansează între stele
și adoarme în clipa în care vrei s-o prinzi.
Poate că adevărul dincolo de ceea ce afli,
este ceea ce încetezi să întrebi
atunci când ți se dezvăluie
într-o lacrimă, fără motiv
sau poate într-un zâmbet
care nu se mai știe al cui e.
Există locuri în mine
unde întrebarea se contopește
prin răspuns,
ca două oglinzi care se privesc
până dispar, de tot…
Oare… tocmai acolo,
unde necunoscutul se odihnește
în îmbrățișarea necuprinsului,
începe cu adevărat
răspunsul
care nu mai vine.
Oare este umbra,
deja…
într-o altă întrebare?
Umbra unei întrebări – Mihai Mehedințu
