Undeva, în ecoul primordial,
există un cuvânt…
ce nu a fost rostit, a fost simțit
nu a fost scris a fost gravat
în miezul fiecărei particule
care a cunoscut vreodată lumina.
Am căutat acest cuvânt
în psalmii suferinței,
în mantrele care învârtesc roata lumii,
în șoaptele zeilor,
în liniștea marilor pustii.
Am coborât în templul egiptean,
unde împleteau lumea cu vibrații,
am ascultat în cabala
literele care nu se pronunță,
dar care crează,
am dansat cu sufiții
în cercurile lor fără început,
am tăcut cu budiștii
în abisul golului plin de sens,
am ars cu focul sacru al druizilor,
am respirat cu șamanii
în bătăile lor cosmice,
am îngenuncheat cu creștinii
sub cupola Logosului,
acolo unde Cuvântul s-a făcut Trup
și a locuit printre noi,
acolo unde tăcerea devine rugăciune
și ruga devine lumină.
Și totuși,
cuvântul rămânea pierdut
în spatele fiecărei revelații,
ascuns în fiecare nume dat acelui Fără Nume.
Până când am înțeles…
cuvântul nu poate fi gasit
pentru că nu a fost niciodată pierdut.
Este acolo, în pulsul inimii,
în respirația care vine și pleacă,
în ochii celui pe care-l privești.
Este Om.
Este Dumnezeu.
Este vibrația din spatele tuturor cuvintelor,
Este ecoul înainte ca gândul să se nască.
Acel cuvânt este Viața
care se recunoaște pe sine
în toate formele pe care le îmbracă.
Acum,
îți amintești poate,
că tu ești cuvântul pe care îl cauți,
că tu ești vibrația pierdută,
că tu ești rugăciunea fără de glas.
În fiecare clipă,
cuvântul renaște în tăcerea ta.
iar în această renaștere,
Cuvântul este sacru.
Logos sacru – Mihai Mehedințu
