Descopăr de fiecare dată o atmosferă liniștită, câteodată simbolică și de multe ori misterioasă prin parcul castelului și pe străzile orașului. Se face seară... și după ce am lăsat bagajele în cameră am coborât la hotel să luăm cina. Apoi coborâm ușor spre Peleș când lumina încă se zărea printre frunzele copacilor.
Călătoria noastră din această vară continuă prin Bucegi, pășind conștient, pe drumul unde fiecare punct al triunghiului poartă o vibrație distinctă, menită să deschidă un portal...
Răsăritul perspectivei schimbătoare prin ființǎ, prin suflet, prin totul… menținând prezentǎ libertatea constantă a conștiinței… apoi, creativitatea, sensul suprem al existenței…Considerând o primă etapă în procesul de conștientizare a realității perspectiva cu multiplele ei aspecte, modificări de structură și poziționare ajungem...
“Stea care subt carul cel mare abia licărești
nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești?
Ești steaua lui Verde-mpărat - duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit?
nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești?
Ești steaua lui Verde-mpărat - duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit?
Am pornit la drum dis de dimineață toți trei spre morile de apă de la Rudăria...
Ne-am trezit devreme și am pornit spre cetatea de la Alba Iulia, unde am ajuns destul de dimineață pentru o plimbare cu vizite la catedrală la muzee și apoi micul dejun acolo lângă „Via Principalis”.
Pe urmele unor atingeri suave de clipe, de momente interne în liniștea unor vibrații calde...
Călătoria spre Sarmizegetusa Regia este o întoarcere spre inima neamului... există o chemare lăuntrică acolo unde pădurea îmbrățișează cerul, iar pietrele sunt gardieni... copiii descoperă o lume care respiră prin tăcere.
În Țara Hațegului, aerul poartă ecoul vechilor civilizații... aici trăiește din nou zimbrul care a fost cândva simbolul puterii și al libertății. Reapariția sa în aceste locuri este o poveste despre natură, despre speranță și echilibrul dintre om și viața sălbatică...
Am avut o călătorie scurtă spre nesfârșit... da știu că aici este paradoxul sau altfel spus schimbarea de paradigmă atunci când simți cu adevărat iluzia timpului și a spațiului...
Dimineața perspectivei îmi apare în punctul de creație a ei înșiși prin intermediul gândului… o intersecție între poziționare și direcție, între tiparul gândirii subconștiente și capacitatea de alegere alternantă a unei realități conștiente a momentului prezent...
Fractali ai introspecției de la micul dejun… se rostogolesc pentru cina din această seară… continuând o perspectivă a oglinzii, tot dintr-o înțelepciune transmisă prin generații unde se zice “universul exterior este o reflexie a universului nostru interior”…
Și uite așa se așterne o poveste complicată uneori…
Printr-o ascultare introspectivă te invit să redescoperi armonia interioară... da, armonia ta interioară să te simți pe tine însuți în echilibrul perfect dintre forță și blândețe trecând prin rațiune și grație până câd ajungi la unitatea formei și a spiritului...
Continuând introspecția perspectivei cu o cunoaștere a tradiției simbolice antice “cum este sus este jos” … copacul o entitate milenară cu înțelepciunea sa tăcută își manifestă o parte a evoluției în planul terestru atât printr-o coborâre a rădăcinilor cât și printr-o urcare a trunchiul său…
Există o narativă în care autorul își dezvăluie propria realitate despre sine unde trăiește o anumită poveste asupra vieții.
Se reflectă o anumită perspectivă a existenței umane printr-o societate care a uitat sensul virtuților și a ajuns să trăiască prin redefinirea alterată a ființei umane.
“Cea mai mare pedeapsă a noastră,
cei care suntem,
e lumina prin care fluieră un răsucit de înger
tulburător,...
cei care suntem,
e lumina prin care fluieră un răsucit de înger
tulburător,...
Perspectivele și percepțiile vieții se reflectă într-un labirint al interpretărilor pe o structură socială a societății unde se întrepătrund cu efectele ancestrale ale sufletului.
Ocupăm o dimensiune a ființei umane în funcție de frecvența vibrației prin paradigma transformării continue.
...frecvențe, transformare... trăiește înăuntru conștient...
Am deschis aripile în asfințitul mării,
Am văzut spirala din vârtejul nemuririi,
Am auzit sunetul firului ce leagă dorul… de acasă.
Am văzut spirala din vârtejul nemuririi,
Am auzit sunetul firului ce leagă dorul… de acasă.
Există un moment tăcut în viața fiecăruia dintre noi în care ființa se oprește să mai întreabe „cine sunt?”... și apare întrebarea „ce frecvență emit.?” Când dispare masca dorinței de a deveni... rămâne doar vibrația de a fi.
„… când ai înțeles totul poți reveni ca nimic… pășind ușor prin balanța inversă a trecerii, unde iubirea oferită se oglindește prin semințe de lumină… iar formele fără gând sunt adevăr.”
Uneori apare o umbră a viitorului în ochii prezentului sau altfel spus... o călătorie prin percepția predictivă...
Există o clipă în care realitatea încă nu s-a născut, dar deja bate la ușa simțurilor.
O clipă în care tăcerea corpului devine auzul viitorului.
Există o clipă în care realitatea încă nu s-a născut, dar deja bate la ușa simțurilor.
O clipă în care tăcerea corpului devine auzul viitorului.
Noaptea-ncet, ticnit se lasă
Poezie, sau destin
Luna urcă, somnoroasă,
Vino, vin!
Poezie, sau destin
Luna urcă, somnoroasă,
Vino, vin!
Ascultă, privește, citește, simte acum în acest moment... doar atât...continuă calea spre conștientizarea a ceea ce ești.
Continuă să te cunoști dincolo de minte, trup, percepția unei perspective... dincolo de acest ego care îți induce perspectiva și percepția identității separate.
Continuă să te cunoști dincolo de minte, trup, percepția unei perspective... dincolo de acest ego care îți induce perspectiva și percepția identității separate.
Undeva, de-a lungul drumului, umanitatea a uitat de ce creează?
Oare a uitat lumea asta că sensul în această viață dincolo de a vinde se află în a dărui.
Și totuși… gândește cu inima...
Oare a uitat lumea asta că sensul în această viață dincolo de a vinde se află în a dărui.
Și totuși… gândește cu inima...
Era o vreme în care opiniile cântăreau ca pietrele de râu... netezite de curgerea frumosului purtând în ele urmele gândului așezat, ale trăirii aproape verificate și ale dialogului onest.
În acele vremuri, chiar și o simplă părere rostită la marginea drumului cerea să fie trecută prin sita unui bun simț firesc.
În acele vremuri, chiar și o simplă părere rostită la marginea drumului cerea să fie trecută prin sita unui bun simț firesc.
În această dimineață tăcută (după furtuna de aseară...), când lumina încă nu știa ce culoare să aleagă pentru a atinge frunzele, m-am trezit cu imaginea unui torus rotindu-se în liniște în mijlocul unei sfere albastre.
Mă întreb dacă era un vis sau doar o spirală diafană care-mi cobora prin coloana vertebrală, ca o melodie veche cerând să fie ascultată din nou.
Mă întreb dacă era un vis sau doar o spirală diafană care-mi cobora prin coloana vertebrală, ca o melodie veche cerând să fie ascultată din nou.
„Într-o după-amiază în care cerul parcă a uitat să zâmbească, iar vântul și-a amintit de puterea uitată prin oasele sale, un brad bătrân s-a plecat. Cu trupul greu de verdeață și cu ramurile ca niște rugăciuni nespuse s-a desprins de verticala lui firească și a coborât din cer pe pământ.
Iluzia unei căderi a fost un gest de smerenie sau poate un dans...
Iluzia unei căderi a fost un gest de smerenie sau poate un dans...
Ce este cu adevărat siguranța și de ce o căutăm cu o ardoare atât de mare?
E ca și cum am vrea să fixăm apa cu cuie într-o stâncă... să facem totul previzibil,
E ca și cum am vrea să fixăm apa cu cuie într-o stâncă... să facem totul previzibil,
În noaptea în care luna s-a retras în vis,
Când cerul și-a ținut respirația,
Am pășit desculț în grădina de stele,
Cu inima deschisă, ofrandă a intenției.
Când cerul și-a ținut respirația,
Am pășit desculț în grădina de stele,
Cu inima deschisă, ofrandă a intenției.
A trecut ieri după-amiază un prieten bun pe la mine... prin grădina înmiresmată de început de vară… prin gânduri și idei... prin introspecție vectorizată..
Prin gânduri care, de obicei, tăceau... iar acum zburdau... simțeam straturi ale ființei care așteptau să fie atinse cu un cuvânt, cu o prezență sinceră dar mai ales cu o frecvență elevată. Ne-am așezat afară, cu două fotolii și două cafele... dar parcă exploram universul bineînțeles cel interior ( că doar el este și exterior...).
Prin gânduri care, de obicei, tăceau... iar acum zburdau... simțeam straturi ale ființei care așteptau să fie atinse cu un cuvânt, cu o prezență sinceră dar mai ales cu o frecvență elevată. Ne-am așezat afară, cu două fotolii și două cafele... dar parcă exploram universul bineînțeles cel interior ( că doar el este și exterior...).
Mă aflu rătăcind cu privirea în întunericul familiar al existenței convenționale, unde formele și culorile lumii sociale îmi par fragmente strălucind pe pereții sufletului.
Încercarea de a numi, cuvânt după cuvânt, povestea comună pe care o știm toți... mă face să simt că realitatea e un vis colectiv.
Încercarea de a numi, cuvânt după cuvânt, povestea comună pe care o știm toți... mă face să simt că realitatea e un vis colectiv.
Închide ochii și inspiră adânc...
Lasă fiecare sunet să picure ca o rugăciune nespusă în taina ființei tale.
Prin mângâierea blândă a sunetului se deschide un portal spre liniștea de dincolo de timp...
Lasă fiecare sunet să picure ca o rugăciune nespusă în taina ființei tale.
Prin mângâierea blândă a sunetului se deschide un portal spre liniștea de dincolo de timp...