Ce este cu adevărat siguranța și de ce o căutăm cu o ardoare atât de mare?
E ca și cum am vrea să fixăm apa cu cuie într-o stâncă… să facem totul previzibil, să curgă doar în direcții cunoscute.
Viața, în esența ei, nu e nici dreaptă, nici prea mult planificabilă. Pentru mine viața e o spirală sau dintr-o altă perspectivă, un val care vine și pleacă iar ca o viziune mai pozitivă aș zice chiar un dans între necunoscut și încredere.
Când le vorbești oamenilor despre o altă perspectivă… despre libertate, despre adevăr, despre conștiință de multe ori răspunsul vine sub forma unei frici cu mască…
„Cum adică să trăiesc fără să știu ce urmează?”
„Cum adică să nu am un plan, un salariu, o plasă de siguranță?”
„Cum adică… să mă încred în viață?”
Am spus și o repet (poate sub altă formă) că este nevoie de o balanță în care pe un taler se află rațiunea și pe celălalt taler încrederea… iar mai apoi înțelepciunea de a aduce balanța cât mai aproape de echilibru.
Însă aici începe ruptura…. pentru că ceea ce numim „siguranță” este adesea o formă elegantă a coliviei sau altfel spus un perete tapetat frumos într-o celulă confortabilă.
Există iluzia că dacă stăm nemișcați într-un loc să zicem stabil al rutinei, vom evita haosul, suferința sau incertitudinea.
Dar ce altceva este această evitare decât o fugă subtilă de ceea ce suntem cu adevărat?
Sufletul nostru nu cere siguranță. Sufletul cere adevăr.
Adevărul este departe de pernele moi ale rutinei, aflându-se în spațiul alb – nescris al necunoscutului.
Hai să continuăm cu alte întrebări….
Când am început să ne temem mai mult de libertate decât de lanțuri (de obicei sunt invizibile)?
Cine ne-a învățat că stabilitatea este mai importantă decât expansiunea – căutarea interioară?
Ce se întâmplă cu fiecre dintre noi atunci când descoperim că întreaga noastră viață a fost construită pe o promisiune falsă de siguranță, iar adevărata viață ne aștepta dincolo de gardul fricii?
Care poate fi soluția ?
Îmi aduc aminte de o expresie de acuma proape 20 de ani în urmă… „să facem ca fricii să-i fie teamă de frică”…
În loc să fugi sau în loc de negare există întoarcerea spre sine prin cultivarea unui tip de siguranță mai profundă… siguranța de a fi aliniat- coerent cu ceea ce ești.
Când te cunoști pe tine, când îți simți ritmul interior, când ai trecut prin foc și ai rămas în picioare, atunci devii un munte care nu mai cere ziduri în jurul său. Devii un torus viu — un câmp propriu care pulsează între încredere și acțiune.
Adevărata siguranță în loc să vină din exterior, apare prin integrarea propriei incertitudini.
În toată experiența mea personală pot să spun că atunci când am evitat necunoscutul, practic am evitat evoluția…
Întrebări pentru trezire:
Ce parte din mine tânjește după siguranță și de ce?
Ce aspect al vieții mele simt că nu îl pot controla și ce emoție ascunde asta?
Dacă mi-aș da voie să trăiesc doar prin încredere, fără frică… ce alegere aș face chiar acum?
Există câteva răspunsuri prin tăcerea conexiunii…
Poate că exact în spațiul nesigur se află chemarea care mi se adresează de o viață.
Poate că a trăi conștient nu înseamnă să fii fără frică, este despre a alege să pășești prin ea.
Modalități de reamintire multidimensională
Respirația conștientă – aduce înapoi prezența, locul unde nu e nevoie de control.
Meditația activă – dincolo de liniște pune intenția pentru adevăr.
Scrisul despre sine – întreabă-te, răspunde-ți, descoperă ce parte din tine are voce.
Trăirea ritualică a necunoscutului – fă pași mici în zone nesigure, sacralizând procesul.
Comunitatea conștientă – suntem făcuți să trecem împreună prin revoluția interioară.
Într-o lume care aleargă după garanții, conștiința ne invită la o pace mai mare… aceea de a fi în acord cu cine suntem, lăsând deoparte ce avem.
Iar atunci când îți permiți să trăiești fără masca siguranței, apare ceva neașteptat… o putere blândă, tăcută și imposibil de clintit.
Te invit să te oprești un moment să te întrebi…
Dacă în loc să-mi mai doresc siguranță, aș căuta adevărul… cum s-ar schimba viața mea chiar acum?
