Dimineața perspectivei îmi apare în punctul de creație a ei înșiși prin intermediul gândului… o intersecție între poziționare și direcție, între tiparul gândirii subconștiente și capacitatea de alegere alternantă a unei realități conștiente a momentului prezent.
Schimbând paradigma, înaintea momentului creației perspectivei însăși… realitatea interioară este punctul culminant al existenței realității exterioare…
Se manifestă oare o perspectivă a perspectivei narative asupra realității prin intermediul unei rețele predefinite?
Altfel spus… alegem o realitate deja existentă sau alegem o realitate printr-o conexiune- concepție- creație cu sursa…?
Există totul deja în perspectiva creației infinite iar noi alegem punctul de intersecție prin care colapsăm realitatea…
