We're walking in the air
We're floating in the moonlit sky
The people far below
Are sleeping as we fly
I'm holding very tight
I'm riding in the midnight blue
I'm finding I can fly
“C-o mare de îndemnuri și de oarbe năzuinți
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
și flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n niște candele de jertfă.
Fiori ce vin din țara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheață trupul.
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor
și flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n niște candele de jertfă.
Fiori ce vin din țara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheață trupul.
Sunt frecvențe la care te conectezi, vibrezi și te lași purtat într-o ascensiune vibrațională sublimă. Între oameni, pe pământ se nasc prin dăruire divină îngeri ce cuprind o prezență absolută a ființei OM. Conexiunea cu divinitatea este atinsă prin unitatea abisală a percepției desăvârșite.
“Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.
Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.
Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.
...despre minciună… ce să mai vorbim… toți știm ce este, cum este, pentru ce este aici.
Daaaa, este aici să ne uităm la noi, eu la mine, tu la tine și să ne întrebăm până când…?
Așa cum spuneam, cu demnitate în tăcere te uiți în sufletul tău și te uiți bine… și ce să vezi, că nu prea seamănă cu ce este în mintea ta, câteodată, de multe ori…
Daaaa, este aici să ne uităm la noi, eu la mine, tu la tine și să ne întrebăm până când…?
Așa cum spuneam, cu demnitate în tăcere te uiți în sufletul tău și te uiți bine… și ce să vezi, că nu prea seamănă cu ce este în mintea ta, câteodată, de multe ori…
"Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine.
Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine.
Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
...te invit într-o stare de calm profund și echilibru interior pe care o experimentăm atunci când contemplăm frumusețea vieții, exprimată prin cuvinte care ne înalță sufletul. Există o liniște spirituală care transcende agitația cotidiană, aducând armonie între gânduri, emoții și esența noastră interioară. Serenitatea, o punte albă ce transcende sufletul într-o recunoaștere, a fiecărui vers ce compune un poem al propriei existențe.
...taina unui simbol este tăcerea însăși.
When we all give the power
We all give the best
Every minute of an hour
Don't think about the rest
And you all get the power
You all get the best
When everyone gets everything
And every song everybody sings.
We all give the best
Every minute of an hour
Don't think about the rest
And you all get the power
You all get the best
When everyone gets everything
And every song everybody sings.
“Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri.Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă.
Când am fost ura am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, ca mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.
Astăzi, sărbătorim unitatea profundă care ne leagă dincolo de granițe, timp și spațiu. Adevărata uniune este aceea a inimilor și a conștiințelor, o legătură eternă care transcende diferențele și ne amintește că suntem parte din același întreg.
Lacul Ursu din Sovata este o perlă născută din îmbrățișarea sării și a apelor dulci, un loc unde natura ne amintește ce înseamnă să fie miraculoasă. Apele lacului îmi transformă o imagine, ce poartă un strălucitor albastru-verzui, ca o mantie regală ce atrage privirile și acoperă gândurile. Am aflat... că este un lac născut din dorința pământului de a-și exprima frumusețea tăcută, iar aleile ce îl înconjoară asemenea unui câmp de energie îți dau un semn că acest loc trăiește și respiră prin tine.
În apa vieții, liniștea se naște,
Adânc în taina valurilor ce renaște,
Un suflet, picătură vie,
Călătorind spre un izvor de bucurie.
Boltă albastră, taină a ființei,
Se arcuiește prin tărâmul chibzuinței.
Nori ce dansează, murmurând,
Ecouri dintr-un univers vibrând.
O galaxie, un cuvânt de nerostit,
Chemarea, sensul cel desăvârșit.
Nașterea pe pământ, mister?
Un pas prin vălul dintre cer și efemer.
Fir de lumină curge prin abis,
Un infinit etern legat în scris.
Oameni, purtători de conștiință-n stâncă,
Adânc în taina valurilor ce renaște,
Un suflet, picătură vie,
Călătorind spre un izvor de bucurie.
Boltă albastră, taină a ființei,
Se arcuiește prin tărâmul chibzuinței.
Nori ce dansează, murmurând,
Ecouri dintr-un univers vibrând.
O galaxie, un cuvânt de nerostit,
Chemarea, sensul cel desăvârșit.
Nașterea pe pământ, mister?
Un pas prin vălul dintre cer și efemer.
Fir de lumină curge prin abis,
Un infinit etern legat în scris.
Oameni, purtători de conștiință-n stâncă,
Melodia divină a universului însuflețește viața noastră ca un dans continuu între rațiune și dimensiunea spirituală. Ambele aspecte coexistă în noi, fiecare având rolul său, dar uneori pare că ele ne conduc în direcții diferite. În realitate, această dualitate este doar aparentă, fiind mai degrabă expresia unei armonii ascunse, pe care trebuie să o descoperim.
Și am zis armonie ascunsă… pentru că… perspectiva noastră de a privi o imagine a vieții noastre într-un anumit moment, nu dezvăluie adevărata armonie- realitate pe care corzile vibrante primordiale, o transmit chiar în mișcare.
“Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prin grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrastiate-n orice case.
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Și-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prin grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrastiate-n orice case.
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Cu Treptele supui văditei gale
Sfânt jocul în speranță, de pe sund,
Treci pietrele apunerii egale
Supt văile respinse, ce nu sunt.
Sfânt jocul în speranță, de pe sund,
Treci pietrele apunerii egale
Supt văile respinse, ce nu sunt.
Codurile fractalilor - oglinda creației prin universul primordial
Fractalul, este acest limbaj geometric infinit, este amprenta Creatorului în țesătura Universului. Privind adânc în oglinda primordială, descoperim ca o reflecție, un portal spre dimensiuni unde eternitatea ia forma unui dans sacru de lumină și întuneric. Fractalii nu sunt doar forme matematice, ci hărți spirituale care ne conduc spre înțelegerea complexității vieții și a conexiunii noastre cu infinitul.
Oglinda primordială a universului este mult mai mult decât o reflexie. Este un spațiu alb, pulsând la frecvențe subtile, unde fiecare vibrație poartă un sens ascuns. În liniștea acestei oglinzi, sufletul nostru poate desluși codurile tăcute ale creației. Fiecare linie, fiecare curbură a fractalilor, ne vorbește despre o paradigmă nouă a existenței – o paradigmă bazată pe armonie, iubire și conexiune profundă.
Fractalul, este acest limbaj geometric infinit, este amprenta Creatorului în țesătura Universului. Privind adânc în oglinda primordială, descoperim ca o reflecție, un portal spre dimensiuni unde eternitatea ia forma unui dans sacru de lumină și întuneric. Fractalii nu sunt doar forme matematice, ci hărți spirituale care ne conduc spre înțelegerea complexității vieții și a conexiunii noastre cu infinitul.
Oglinda primordială a universului este mult mai mult decât o reflexie. Este un spațiu alb, pulsând la frecvențe subtile, unde fiecare vibrație poartă un sens ascuns. În liniștea acestei oglinzi, sufletul nostru poate desluși codurile tăcute ale creației. Fiecare linie, fiecare curbură a fractalilor, ne vorbește despre o paradigmă nouă a existenței – o paradigmă bazată pe armonie, iubire și conexiune profundă.
Paharul cu apă - o oglindă a realității distorsionate
Aseară priveam printr-un pahar cu apă limpede, așezat pe o masă, apoi l-am înclinat puțin… apar imagini noi care îmi dezvăluie o altă lume exterioară. Privesc prin pahar și observ cum liniile drepte devin curbe iar contururile clare se transformă în forme fluide, aproape imposibil de recunoscut.
Această simplă distorsiune vizuală devine instant o metaforă pentru modul în care percepem realitatea – o realitate care, de multe ori, este filtrată și interpretată prin lentilele noastre emoționale, mentale și poate uneori spirituale.
Așa cum imaginea realității din spatele paharului este alterată, tot astfel și deciziile noastre sunt adesea modelate de percepții subiective.
În fața unui moment în care suntem invitați să alegem… imaginea acestui pahar cu apă devine aproape un element al incertitudinii noastre: vedem o versiune a realității, dar știm că nu este aceasta povestea întreagă…
Aseară priveam printr-un pahar cu apă limpede, așezat pe o masă, apoi l-am înclinat puțin… apar imagini noi care îmi dezvăluie o altă lume exterioară. Privesc prin pahar și observ cum liniile drepte devin curbe iar contururile clare se transformă în forme fluide, aproape imposibil de recunoscut.
Această simplă distorsiune vizuală devine instant o metaforă pentru modul în care percepem realitatea – o realitate care, de multe ori, este filtrată și interpretată prin lentilele noastre emoționale, mentale și poate uneori spirituale.
Așa cum imaginea realității din spatele paharului este alterată, tot astfel și deciziile noastre sunt adesea modelate de percepții subiective.
În fața unui moment în care suntem invitați să alegem… imaginea acestui pahar cu apă devine aproape un element al incertitudinii noastre: vedem o versiune a realității, dar știm că nu este aceasta povestea întreagă…
Alb strălucește-n dimineața vie,
un altar al sufletului,
pur și liniștit,
albastrul, o grădină nesfârșită,
cerul din mine,
oglindă nescrisă…
Amintirile, sunt pietre vii
în templul ființei,
șlefuite de timp, de iubire
și de sens.
În fiecare clipă, o lumină tainică,
se ascunde,
într-un prezent continuu,
ce naște versuri albe și albastre.
Cu pasiune pășesc printre flori și stele,
în grădina eternă a misterului divin.
Acolo unde nu văd nimic,
regăsesc totul.
un altar al sufletului,
pur și liniștit,
albastrul, o grădină nesfârșită,
cerul din mine,
oglindă nescrisă…
Amintirile, sunt pietre vii
în templul ființei,
șlefuite de timp, de iubire
și de sens.
În fiecare clipă, o lumină tainică,
se ascunde,
într-un prezent continuu,
ce naște versuri albe și albastre.
Cu pasiune pășesc printre flori și stele,
în grădina eternă a misterului divin.
Acolo unde nu văd nimic,
regăsesc totul.
Reflecții asupra evaluării oamenilor și a acțiunilor lor…
Evaluarea oamenilor și a acțiunilor lor este un proces inevitabil cum spuneam acum câteva zile, într-o reflecție privind valoarea. Fiecare întâlnire, fiecare experiență ne provoacă să tragem concluzii, să dăm un verdict, să stabilim ce este bine sau rău, corect sau greșit.
Deși acest proces ne ajută să călătorim prin labirintul vieții, de multe ori îl facem în grabă, fără să luăm în considerare toate fațetele situației.
Evaluarea oamenilor și a acțiunilor lor este un proces inevitabil cum spuneam acum câteva zile, într-o reflecție privind valoarea. Fiecare întâlnire, fiecare experiență ne provoacă să tragem concluzii, să dăm un verdict, să stabilim ce este bine sau rău, corect sau greșit.
Deși acest proces ne ajută să călătorim prin labirintul vieții, de multe ori îl facem în grabă, fără să luăm în considerare toate fațetele situației.
Ascultă!...
Nisipul aleii
Trosnește ca focul din vatră,
Și treptele scării de piatră
Sărută pantofii femeii
Ce bate grăbită la poartă
Cu degete-absente de statuie spartă...
Privește!...
Nisipul aleii
Trosnește ca focul din vatră,
Și treptele scării de piatră
Sărută pantofii femeii
Ce bate grăbită la poartă
Cu degete-absente de statuie spartă...
Privește!...
Cotidian: valoarea prin relativitatea ce ne transformă.
Valoarea, dintr-o perspectivă filosofică, transcende adesea măsurile concrete și subiective, precum banii, timpul sau gesturile. În esență, valoarea este legată de semnificația pe care o atribuim acțiunilor, obiectelor sau relațiilor dintre noi sau mai mult relației cu noi înșine… în raport cu idealurile noastre.
Care este valoarea unui zâmbet?
Un gest simplu, cum ar fi un zâmbet oferit sincer, poate avea o valoare inestimabilă pentru sufletul celuilalt.
Viața mistică a lui Erik Satie, caracterizată de interesul său pentru esoterism și simbolism, a influențat profund muzica sa, creând compoziții care evocă introspecția și transcenderea materialului. "Gnossiennes" te poartă în ritmurile lente și armoniile neconvenționale unde se reflectă o căutare spirituală subtilă, îmbinând simplitatea melodică cu o profundă complexitate emoțională.
Compararea cu ceilalți oameni a ajuns să fie considerată un aspect natural, pe care mulți dintre noi îl facem automat, fie că este vorba de realizări profesionale, calități personale sau daruri din naștere mai speciale. De cele mai multe ori, această comparație a devenit o sursă de anxietate, de nesiguranță, de invidie la unii și chiar de îndoială de sine.
Plouase...
Și șoseaua-n vale
Încercuia ca un inel
Donjonul vechiului castel,
Împodobit cu sfinți de piatră,
Cu seniori și cu vasali,
Cu cerbi goniți de câini ce latră
Și-ntregul fast al vieții feudale
Cu castelanii ei medievali...Deși ne cunoașteam de-atâția ani,
Noi, totuși, parcă nu ne cunoșteam.
Ca ne priveam (nu știu de ce) cu ochi dușmani...
Am participat astăzi la o expoziție cu totul specială, care marchează debutul unei artiste ce a ales să își exprime inima și sufletul prin culoare, formă și imaginație.
“Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creştea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.
Înstrăinată-ntr-o mulţime
De ierburi și de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.
“Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subțire de cenușă.
O rază
ce vine goană din apus
și-adună aripile și se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
și frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
și mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuși.
E toamnă.”
Lucian Blaga
Timpul este unul dintre acele concepte pe care le experimentăm ca ființe umane. În mod tradițional, timpul este privit ca un flux liniar, măsurabil și segmentat în ore, zile… un continuum care ne structurează viața în moduri diferite și uneori chiar foarte dificile.
“Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o sustin.
E datatoare de extaze,
Cu ea-n onoarea ta inchin.
In schinteierea-i de topaze
Coprinde-al nemuririi vin.-
Nu e de aur: e de raze.
O-ntind grifonii ce-o sustin.
E arta pura, fără fraze,
E cerul tot de soare plin.
Cheile Sohodolului sunt ca o poezie adâncă în trupul muntelui, săpată prin răbdarea apelor, ce poartă cu ele taina veșniciei. Natura și-a sculptat propria catedrală, cu pereți de piatră ce se înalță ca niște coloane divine, iar râul, asemenea unui fir de argint, străbate locul ca un suflet ce nu-și găsește odihna.