“Din vârf de munți amurgul suflă
cu buze roșii
în spuza unor nori
și-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subțire de cenușă.
O rază
ce vine goană din apus
și-adună aripile și se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
și frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
și mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuși.
E toamnă.”
Lucian Blaga

Vezi mai mult


“Prin a vieţii mare poate, mintea mea o rătăcesc, Şi de bunăvoie singur cu speranţe m-amăgesc, Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite, Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite. Poezie! Tu, atuncea, şi când umblu, şi când stau, Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau; Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare Şi-ntâmplările-aşteptate le aştept fără-ncetare! Aci dau de o comoară ce se află-n al meu drum Şi mă-mbăt de bogăţie cum te-mbeţi de un parfum.

Vezi mai mult


© 2024 Mihai Mehedintu. Toate drepturile rezervate. Powered by Ayan Design