“Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase:
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prin grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrastiate-n orice case.-
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase:
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Te-mbie sau te chinuiesc.-
Oh! lucrurile cum vorbesc.”
Alexandru Macedonski
Mă trezesc, dintr-un vis spre altul,
Zorii-mi deschid porți ascunse.
Fiecare lume e lăsată-ntr-o altă chemare.
Pașii-mi străbat coridoare de lumină…
De la o vreme pământul are în jos
osul bunicului meu cel mai frumos
și mai jos de jos el are
umbra osoasă a strămoșului oarecare.
Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
© 2024 Mihai Mehedintu. Toate drepturile rezervate. Powered by Ayan Design
