Egoul în hainele puterii

Astăzi avem o scurtă analiză despre ceva ce am auzit cu toții… totul este de vânzare… oare?

Într-o lume în care totul pare de vânzare, până și adevărul a devenit o marfă.

Sunt extrem de surprins, că apar tot mai des personaje carismatice, cu vorbe bine ticluite și fețe zâmbitoare, care promit „luminare”, „vindecare” sau „adevăruri absolute”.

Ce se ascunde în spatele acestor măști?

Aici vreau să fac o legătură cu o postare din luna aprilie … Măștile din templu

Păi, cum să spun cât mai elegant, opinia mea este că se ascunde un joc periculos, o dorință de validare, de putere, de influență. Există acești profesioniști ai minciunilor… oameni care se hrănesc cu bunul simț  altora, care mimează spiritualitatea pentru a-și hrăni propriul ego.

Acești oameni nu mint doar prin cuvinte, eu am impresia că ei mint mai ales prin intenție. Se prezintă drept ghizi, mentori sau lideri spirituali, dar scopul lor este departe de evoluția celor din jur și de fapt își doresc acumularea de imagine, să aibă un statut sau chiar bani.

Să mai spunem aici că folosesc concepte înalte, vorbesc despre iubire, iertare și pace, dar modul în care acționează este destul de departe făță de cele spuse.

Mai mult decât atât… poți observa cum ei creează dependență în loc de eliberare apoi impun reguli complicate oferind foarte multe informații care mai mult te bagă în ceața decât să-ți ofere claritate. Însă peste toate am observat că se mai erijează și în „aleși”, confundând misiunea spirituală cu o funcție de conducere într-o organizație… Voi face trimitere la o altă postare despre mesaj și mesager.

Ce vreau să descoperim în această analiză?

Uneori, astfel de oameni reușesc să transforme chiar și cele mai autentice organizații cu scop spiritual în structuri rigide, conduse de ierarhii artificiale, unde valoarea umană se măsoară în obediență sau popularitate.

Și uite cum un spațiu de creștere interioară devine o scenă pentru aplaudat personaje „luminate” care nu tolerează lucrul în echipă, nu acordă încredere celorlalți, nu acceptă diversitatea de opinii sau întrebările incomode.

Cel mai trist este că, în acest proces, oamenii care caută sincer sensul vieții, vindecarea sau conexiunea cu ceva mai înalt sunt folosiți, amăgiți și uneori, răniți profund.

 Care este cea mai gravă minciună din această zonă?

Cel mai trist este că pe lângă faptul că se mint pe ei, mai pun obstacole și în calea altora. Din bunul simț exagerat al celor de pe lăngă ei aceștia sunt uneori îndelung tolerați…

În fața acestor „fenomene”, responsabilitatea fiecăruia este similară cu păstrarea discernământului și de aici mai departe… să nu confundăm vocea adevărului cu vocea puterii. Rămân aici să reafirm că aceasta este doar opinia personală a acestui moment și îmi place să ascult opiniile celorlalți… așa cum spuneam într-o altă postare despre opinii și alte percepții personale.

Adevărata spiritualitate este fără aplauze, în smerenie având curajul de a spune „nu” minciunii și manipulării în fiecare circumstanță, chiar și atunci când poartă hainele unei „autorități”…


© 2024 Mihai Mehedintu. Toate drepturile rezervate. Powered by Ayan Design