…dintr-un act de contemplație metafizică, cu un ton deschis spre infinit…
Există un răspuns care în loc să răspundă… doar deschide spațiul real al unei întrebări profunde…
Dacă toate s-au întâmplat deja, care este ideea… despre această enigmă?
Poate că timpul nu curge, nu există, nu măsoară…
Poate că ceea ce percepem ca viitor este doar o amintire care așteaptă să fie trăită.
Poate că trecutul este o vibrație care reverberează în prezent pentru a fi doar îmbrățișată…
Atunci… dacă toate s-au întâmplat deja,
care este rostul drumului?
Poate ideea de a ajunge undeva… este depășită de a deveni conștient – prezent în toate lucrurile.
Poate că în loc să căutăm un final… ar fi mai bine să simțim o aliniere, o rezonanță cu ceea ce deja suntem în adevăr.
Sufletul știe întotdeauna… El nu caută începuturi și sfârșituri… mai degrabă el are nevoie de recunoașterea eternității în fiecare clipă.
Mai există oare o poartă către renașterea subtilă?… mai există „scop” în sensul lumii.
Există trăire deplină.
Există privirea care vede dincolo de aparență.
Există inițierea în tăcere, unde întrebările ard ca niște torțe ce luminează interiorul.
Care să fie Adevărul?
… că se află în faptul că Tu deja ești.
Oare ai venit să schimbi ceva? sau poate…
Ai venit să fii martorul conștient al ceea ce este deja desăvârșit.
A te trezi înseamnă a recunoaște că fiecare pas, fiecare alegere, fiecare vibrație, fiecare dor, a fost exact unde trebuia. … iar de aici… urmează iarăși întrebarea… pentru că așa trebuia să fie?
Să fie răspunsul… pentru că totul este deja conținut în Unul.
În această înțelegere, parcă nu mai e nimic de atins… doar de a intra pe frecventă…
Care sau cum este ecoul finalului care naște începutul?
Este floarea care se închide ca să-și reverse parfumul în eter.
Este punctul din care întreaga Creație respiră fără să se miște.
Am senzația că încă se rostogolesc întrebările eterne…
Care este ideea… din această viață?
Să trăiești ca și cum ai fi fost deja.
Să simți ca și cum ai închis cercul.
Să iubești ca și cum nu mai e nimic de iertat.
Și poate, dincolo de toate, să zâmbești Universului din tine ca unei oglinzi care nu a fost niciodată spartă.
Te provoc la o idee… vorbește cu tine, vorbește cu Divinitatea…
