O dimensiune aplicabilă prezenței, discernământului și acțiunii coerente către o perspectivă a conștiinței integrate.
Am trecut printr-o analiză detaliată a anumitor aspecte pe care le interoghez (meditație, introspecție, contemplație) de ceva timp și voi derula în această postare un parcurs de link-uri relaționate ce cuprind alte postări de-a lungul timpului cu legături care pot să conducă într-o anumită direcție…
Voi face referire la un moment în evoluția conștiinței umane în care perspectiva asupra propriei existențe se transformă fundamental. Acest moment apare atunci când fiecare dintre noi încetează să se mai perceapă doar ca un om al realității și începe să recunoască, în mod direct și aplicabil, că el este simultan receptorul, interpretul și integratorul realității. Consider că este interesant să revenim la postarea gândirea observată.
Aceaste formulări reprezintă o dimensiune complexă de stări către conștiința integrată.
Fiecare referire la această dimensiune poate să apară ca o idee abstractă, însă aici mă refer la o schimbare funcțională a modului în care viața este percepută și trăită. Una dintre perspective ce se derulează în continuare, face referire la conștiință ca un proces fluid, continuu și mai ales organizator, proces capabil să transforme fluxul brut al existenței în prezență lucidă și responsabilă. În acest mod de a trăi, ființa umană, transcende dincolo de o călătorie prin experiențe, fiind centrul conștient care o integrează în plenitudine.
Totul începe prin recunoașterea structurii fundamentale a experienței. În fiecare moment, realitatea ajunge la conștiință sub forma unui flux de informații. De exemplu… văzul transmite formă, spațiu și mișcare, auzul transmite vibrație, atingerea transmite limite și contacte, mirosul activează memoria profundă, iar gustul finalizează integrarea percepției imediate, a materiei în corp. În această fază, așa cum am prezentat până acum, realitatea este fragmentată. Această realitate este experimentată ca un câmp de fragmente succesive.
Fiecare zonă la nivelul cerebral organizează aceste semnale într-un model coerent, și asta ne conduce către o anumită parte din formula percepției. Percepția la nivel senzorial se poate traduce printr-o reflectare pasivă a realității, când în esență asistăm în mod constant și continuu la o construcție activă. Mintea noastră creează o lume internă bazată pe integrarea dintre informațiile primite și structura sa predictivă.
Astfel, ceea ce numim realitate este deja rezultatul unui proces de integrare în care ne-am trezit sau poate încă mai dormim? (… altă conexiune cu o postare ce face parte din structură)
Prin acest proces de integrare apare rezonanța ce transformă percepția realității în trăirea realității. Apoi sistemul nostru intern conectează percepția cu memoria și identitatea transformând experiența într-o semnificație personală. Ne deplasăm în momentul în care omul ajunge participant conștient al realității.
Experiențele personale mi-au demonstrat că transformarea decisivă apare atunci când conștiința ajunge să fie capabilă să observe acest proces din poziția observatorului. În acest moment conștiința recunoaște că percepe, simte, gândește… Această detașare prin observare externă creează o primă formă de libertate reală prin separația lucidă dintre experiență și identificare. Și acum revin la o altă postare la care vreau să fac referință… schimbările de paradigmă și expansiunea conștiinței
Această separare la nivel conceptual produce o stabilizare a clarității prin care conștiința nu mai este absorbită complet de conținutul experienței. Conștiința continuă să fie capabilă să integreze experiența fără a fi destabilizată de interpretările contextuale ale experienței.
Pe măsură ce această capacitate de observare externă se stabilizează, apare integrarea conștientă rapidă sau instantă prin care senzația, percepția, simțirea și observarea… încetează să mai fie procese separate(se produce o sincronizare neuronală în frecvențe apropiate). Practic vorbim de expresii ale aceluiași câmp coerent în care creierul funcționează cu o eficiență crescută iar rețelele neuronale se sincronizează. Pe de altă parte se poate simții cum conflictul intern se calmează.
Procesul acesta al integrării conștiinței ajunge în punctul în care apare prezența. Prezența este stabilitatea conștiinței în mijlocul schimbării constante prin gândurile ce pot apărea, emoțiile ce se pot simții, stimulii externi ce pot influența, dar unde vreau să ajung? la… centrul clarității reale care rămâne în acum și aici, un prezent conștient.
În punctul matur al acestei dezvoltări, apare continuitatea, momentul în care conștiința încetează să mai oscileze între identificare și deconectare de sine. Ea rămâne stabilă în timp ce percepe, gândește, simte și acționează… în așa fel încât viața la nivelul percepției imediate se transformă dintr-o succesiune de reacții, într-un proces coerent de integrare.
Aceasta este esența acestei dimensiuni prin care conștiința se transformă atât în principiul cât și în procesul organizator al experienței.
Se ajunge (prin experiențe repetate) la o stare de transformare reală ce produce efecte directe și aplicabile.
Într-o etapă următoare, se observă faptul că atenția încetează să mai fie reactivă și devine deliberată, ceea ce permite o percepție clară fără distorsiune. De acum înainte… între stimul și reacție apare spațiul libertății, prin care identitatea încetează să mai fie o structură rigidă și apare ca un proces flexibil conștient în care stabilitatea (aceasta intră într-un paradox alternant de percepție) depinde strict de capacitatea de integrare.
Din acest moment vorbim de un spațiu ce permite apariția discernământului elevat, fără influențe.
În acest mod de a trăi, conștiința poate percepe frigul fără a deveni dominată de el sau poate percepe frica fără a propune o reacție…. și aș spune spre încheiere… percepția rămâne, dar identificarea este doar opțională.
Acest proces(mă refer la multiple experiențe și stări de conștiință extinsă) eliberează resurse cognitive prin care dimensiunea mentală este capabilă să genereze rapid multiple perspective și soluții.
Atunci când ajungem în această zonă crește viteza de discernământ și prin nonidentificare se mărește claritatea, fapt ce duce la o acțiune(construcție arbitrară a frecvenței la care vibrează fiecare) de precizie.
Departe de mine de a expune aici o formulă definitivă propunând următorul parcurs spre o conțtiință integrată…
În acest punct, viața trăită ca o succesiune de evenimente exterioare, se transformă într-o mișcare continuă de integrare conștientă.
Aceasta reprezintă o formă de a simții (stari de conștiință), ca participare coerentă la o realitate în care gândirea disruptivă este esențială.
Simt că este necesară o altă precizare în care controlul realității (este despre optimizarea modelului intern al realității), este de fapt o integrare constantă a realității printr-o trăire ca libertate absolută în interiorul acestei experiențe a realității.
Această schimbare de stare sau dimensiune a conștiinței integrate… vine să facă trecerea de la existența reactivă la existența conștientă, de la fragmentare la unitate, de la identificare la integrare, de la incertitudine la claritate.
Practic, vorbim despre o serie de experiențe care lanivelul fiecăruia vin să aducă o transformare prin experimente ca o funcție-proces prin care percepția… (relație în strcutură) în loc să fie să mai fie ceva care se întâmplă conștiinței ajunge să fie prezentul conștient continuu în care conștiința se integrează.
