Au existat momente în istoria umanității în care civilizațiile au privit existența dincolo de perspectiva supraviețuirii și au cautat o ordine mai profundă a vieții. Egiptul antic reprezintă pentru mine unul dintre aceste momente rare…. unde dincolo de monumentalitatea templelor, de geometria piramidelor sau de simbolismul ritualic, am cunoscut o idee centrală care susținea întreaga arhitectură a civilizației… Maat.
Traducerea acestui fenomen existențial, Maat, se poate face cu o aproximare relativă a realității acelor vremuri prin adevăr, armonie, echilibru, dreptate sau ordine, conceptul depășind însă orice traducere simplă. Îndrăznesc să cred, faptul că Maat desemna, starea corectă(nepătată) a existenței în întregul ei (viață, relație interdependentă cu natura, cosmos…). Pentru egipteni(la un nivel sacerdotal), universul funcționa printr-un echilibru coerent între om, natură, comunitate și cosmos, considerând păstrarea acestui echilibru o responsabilitatea fundamentală a fiecărui om și a întregii civilizații.
Atunci când facem un salt către cercetările științifice actuale, această viziune începe să capete o semnificație surprinzătoare, datorată în primul rând neuroștiinței contemporane care descrie organismul uman ca pe un sistem complex de reglare și sincronizare între creier, sistem endocrin, emoții, comportament și mediu. Homeostazia biologică, ritmul circadian(ceasul biologic central), reglarea stresului, coerența sistemului nervos autonom și integrarea emoțională au fost investigate și recunoscute ca elemente esențiale pentru sănătatea și stabilitatea umană. Într-un anumit sens, limbajul științei moderne începe să descrie astăzi ceea ce civilizațiile antice observaseră sub o altă formă (uneori prin simbol adus într-o filosofie existențială, alteori…) faptul că excesul produce dezechilibru iar fragmentarea produce suferință. De aici până la rezultatul neuroștiinței find același cu cel armonia interioară influențează relația omului cu lumea.
Egiptenii priveau haosul drept o forță permanent prezentă în existență. Acesta purta numele de Isfet și reprezenta dezordinea, conflictul, ruptura și destabilizarea. Rolul omului și al societății era să mențină Maat acest proces al echilibrului dintre forțe. Întorcându-mă la o perspectivă contemporană, această idee îmi amintește puternic de teoria sistemelor complexe prin care organismele vii încearcă permanent să păstreze stabilitatea în mijlocul schimbării. Din cerecetările personale(tot în această zonă a căutărilor complexe pe diferite niveluri și dimensiuni) am înțeles rolul esențial pe care creierul uman și-l îndeplinește prin reglarea temperaturii, a ritmului hormonal, a modului în care stresul și emoțiile sunt folosite ca mecanisme continue de adaptare. Ecosistemele supraviețuiesc prin interdependență și autoreglare. Astfel, ceea ce pentru Egipt era exprimat simbolic prin Maat apare astăzi în limbajul științific drept stabilitate dinamică.
În mijlocul acestei căutări îmi apare una dintre acele întrebări importante la care cu toții suntem invitați să găsim răspunsuri…
…cât din ceea ce numesc „eu însumi” reprezintă o conștiință lucidă și cât reprezintă reacție, condiționare și automatism, atât la nivel mental psihologic cât și biologic acumulat în timp?
Unul dintre cele mai profunde simboluri egiptene rămâne scena cântăririi inimii. Inima era așezată pe balanță și comparată cu pana lui Maat. Din ceea ce cunoaștem, această imagine exprimă ideea că viața întreagă lasă o amprentă asupra structurii interioare a ființei. Alte interpretări asupra civilizației egiptene, ne spun că inima reprezenta centrul conștiinței și al adevărului interior.
Revenind în zilele noastre (ca și când ne-am tot plimba între dimensiuni temporale), cercetările despre relația dintre sistemul nervos autonom, stres, emoții și sănătatea cardiovasculară dezvăluie o legătură profundă între experiența psihologică și funcționarea corpului. Emoțiile cronice, anxietatea, conflictul interior și hiperreactivitatea afectează sistemul endocrin, inflamația și funcționarea cerebrală. În mod surprinzător, modernitatea redescoperă biologic ceea ce simbolismul antic exprimase metaforic… modul în care trăim modelează profund structura noastră interioară.
Atunci când continuăm schimbarea perspectivelor către relația dintre om și natură începe să apară o armonizare între ordinea socială și echilibrul natural care, pentru egipteni, erau inseparabile. Unul din exemplele poate cele mai cunoscute se referă la perioadele cu ploioase care influențau ritmul Nilului, fertilitatea pământului și stabilitatea comunității prin care toate formau o singură realitate.
Astăzi, ecologia, psihologia mediului și studiile despre impactul naturii asupra sistemului nervos arată că separarea omului de ritmurile naturale produce consecințe cognitive și emoționale măsurabile… Alte aspecte deja cunoscute cum ar fi lipsa luminii naturale, supraexpunerea informațională, accelerarea permanentă și hiperfragmentarea atenției modifică somnul, stresul și în principal capacitatea noastră de reglare psihologică.
Conceptul egiptean al armoniei adevărului … pana lui Maat aduce o relevanță demnă de luat în seamă printr-o filosofie a integrării în care omul echilibrat este acela care reușește să creeze coerență între corp, gândire, emoție, relații și un comportament virtuos. Discernământul apare atunci când reacția impulsivă lasă loc observației conștiente, iar stabilitatea apare atunci când ritmul nostru interior încetează să fie dominat de frică(de multe ori aproape inobsevabilă) și fragmentare( care de obicei nu este detectabilă la nivel conștient). Relațiile noastre interumane ajung într-un stadiu de maturizare atunci când fiecare dintre noi încetează să proiecteze permanent conflictul său interior asupra celorlalți.
Mai apare o altă întrebare fundamentală…
…modul în care trăiesc astăzi creează armonie în jurul meu sau amplifică fragmentarea și dezechilibrul comunității din care fac parte? (răspunsul la acestă întrebare aduce greutate sau nu, în balanța dintre inimă și pana lui Maat )
Oare, aici se află adevărata convergență dintre vechi și nou? Civilizația antică egipteană continuă să fascineze prin modul ăn care a înțeles ordinea existenței prin simbol și contemplație. Știința modernă încearcă să înțeleagă aceeași ordine prin biologie, neuroștiință și teoria sistemelor… acea perspectivă prin care realitatea este înțeleasă ca o rețea vie de relații interdependente, unde întregul produce proprietăți și sensuri care depășesc suma părților sale.
Chiar dacă limbajele diferă, întrebarea rămâne… Cum poate omul să trăiască fără să se fragmenteze pe sine și fără să distrugă echilibrul lumii din care face parte?
Tot mai multe perspective…. evoluția umană se manifestă prin capacitatea fiecăruia dintre noi de a integra cunoașterea în armonie trăită. Atunci când omul încetează să mai caute dominația asupra lumii și rămâne în echilibru între ritmul interior, ceilalți oameni și tăcerea înțeleaptă a naturii… sufletul este în pragul prezenței, locul în care conștiința pare să își amintească faptul că existența întreagă respiră prin aceeași lumină nevăzută… moment în care apare Akh, transformarea spirituală realizată dacă viața a fost în armonie cu Maat.
În înțelepciunea egipteană antică… ființa exista ca o relație între multiple niveluri și dimensiuni ale existenței.
Așa cum ne stă bine, la final mai punem, cel puțin o întrebare vizibilă…
…dacă întreaga viață ar deveni o balanță asemenea celei din vechiul Egipt, ce greutate ar avea propria mea conștiință în raport cu adevărul și armonia întregii existențe?
