”Eu sunt acel pe care l-am visat,
L-am căutat și-am vrut să-l născocesc,
Că prin gunoiul meu cel omenesc
Să treacă rază, ager și curat.
Acel ce-atinge neatins noroiul
Și poate duce drum și peste cer
Și să rămâie fier de este fier,
Rugină-n el să nu-și puie altoiul.
Să năzuiască-n marmură schimbare,
Singurătății, de sus, de stalactit,
Fiind cu toate-n veac nepotrivit
Și aripile fiindu-i veșnic călătoare.
Eu știu tăcea când visul a murit,
Și-n toată clipă-nalt câte-o statuie
Tăcerii , pe un drum ce șuie
Neisprăvit.”
Miez de noapte – Tudor Arghezi
Miez de noapte
