În tăcerea dintre zile
și-n respirația care nu se termină,
începe să se audă
ceea ce a fost mereu aici.
Fără o revelație stridentă…
E o șoaptă care curge
prin frunza care cade,
prin lumina de pe perete,
prin tălpile care ating pământul.
Aceasta este
săptămâna recunoașterii.
Lasă ceea ce ai făcut.
simte ceea ce ești,
de dinainte să știi cum te numești.
Recunoști cerul?
Dar steaua care te-a visat?
Recunoști mâinile tale
ca fiind frunze ale aceluiași copac?
Recunoști că ești țesut
din același fir cu tot ce trăiește?
Că floarea, tăcerea, ochiul și spațiul
sunt dincolo sunt „altceva”,
decât extensii ale tainei tale?
Universul te privește dinăuntru.
El te recunoaște înapoi,
cu fiecare gând,
cu fiecare gest de adevăr,
cu fiecare respirație în care te întorci
în tine.
Și acum când tu recunoști totul,
Totul te recunoaște pe tine.
Aceasta este săptămâna-n care
dispare simpla căutare.
Doar vezi.
Să simți.
Să reverși prezența ta
în tot și toate ce există.
Săptămâna recunoașterii – Mihai Mehedințu
