“Ascultă!…
Nisipul aleii
Trosnește ca focul din vatră,
Și treptele scării de piatră
Sărută pantofii femeii
Ce bate grăbită la poartă
Cu degete-absente de statuie spartă…
Privește!…
Tăcerea coboară-n spirale
Rotunde și-ovale,
Ca niște confeti de-aceeași culoare…
Aleea-i o stradă cu două canale
În loc de trotuare,
Castanii par mături proptite de zid,
Iar scara de piatră (în loc să se urce)
Coboară cu treptele-n vid…
Privește și-ascultă –
Ce liniște goală…
Solemnă…
Și mută!…
Deșteaptă-te, frate, și nu mai visa,
C-afară nu-i nimeni –
Nimic din ce-ai vrea
O dată măcar să mai fie…”
Ion Minulescu
