Se trezii ca prin adiere de seară,
Ascultând șoaptele ce se împreunară.
Pe alocuri în suspine de datorie,
Dorințe ascunse în dor de călătorie.
O clipă de secole în așteptare,
Alegeri transformate într‑o deșteptare.
Sentințe‑mi revin ancestrale,
Răsunet solemn din catedrale.
Încrucișate pe caldarâmul conștiinței,
Lumânări țesute din ceara credinței.
Triunghiul fractal, semn al recunoașterii,
Spirala nemărturisită a cunoașterii.
Chemare – Taina Triunghiului Tăcut, Mihai Mehedințu
Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur,
Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur;
Pe-al lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc,
Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.
Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
Într-o seară cetate, ruptă din amorțire,
ascultam cu grijă o privire generoasă.
Se așezase la masa cumpătării,
constelația secretelor, vorbea-n pilde.
În taina dintre cer și pământ
s-a aprins o lumânare.
Ochiul a tresărit în lumina ei
și a înțeles că viața este-nlănțuire
,
iar înlănțuirea este respirația…
© 2024 Mihai Mehedintu. Toate drepturile rezervate. Powered by Ayan Design
