Mâine e o nouă zi

Am simțit necesitatea unei deconectări și am găsit… nimic nu este întâmplător… un film pe Netflix… „Mâine e o nouă zi” o producție artistică ce are un mesaj puternic despre reîntoarcerea la esența ființei noastre.

Din perspectiva mea, acest film surprinde perfect acel moment de trezire interioară în care ne dăm seama că viața trebuie trăită în afara limitelor impuse de societate sau mai bine zis dincolo de fricile noastre. Sunt destul de multe momente de introspecție asupra vieții noastre… și de asta avem nevoie cât mai des.

Personajul principal al filmului… Alex Rose, interpretat de Sofia Carson, trece printr-o călătorie care reflectă una dintre marile realități ale existenței (am impresia că fiecare dintre noi poate găsi rezonanță în asta) redescoperirea visurilor uitate.

În realitate, opinia mea este că foarte mulți ne regăsim în povestea aceasta pentru că, la un anumit punct în viață, cu toții ne întrebăm dacă trăim cu adevărat sau doar supraviețuim.

…niciodată nu e prea târziu să ne întoarcem la ceea ce ne face cu adevărat fericiți.

Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit este modul în care filmul explorează semnificația prezentului. Alex își dă seama că fiecare zi este o oportunitate de a trăi conștient, de a face alegeri din inimă și de a îmbrățișa necunoscutul cu încredere. Acesta este și unul dintre principiile fundamentale ale transformării interioare… a fi aici și acum, ascultând cu sinceritate chemarea sufletului.

Pe lângă povestea captivantă și mesajul inspirațional, filmul reușește să creeze o atmosferă care trezește emoție și introspecție.

Poate aveți o listă cu obiective, dorințe sau lucruri de împlinit pe care într-un anumit moment al vieții le-ați dorit…

Dacă ne-am lăsa purtați de curaj și autenticitate, cum ar arăta viața noastră?

Dacă am începe chiar acum să ne urmăm visurile, unde ne-ar duce ele?

Pentru mine, „Mâine e o nouă zi” este un memento că fiecare moment este un portal către transformare.

 


© 2024 Mihai Mehedintu. Toate drepturile rezervate. Powered by Ayan Design