Poate ați auzit deja de asemenea cazuri sau poate chiar le-ați trăit direct sau le-ați observat în jurul vostru…
O familie se destramă, iar în mijloc rămân copiii. Indiferent de vârsta copiilor, aceștia ajung să simtă despărțirea părinților prin lacrimi sau poate prin tăcere ori, prin comportamente diverse… Separarea părinților produce o fisură profundă în lumea interioară a unui copil…, pentru că familia reprezintă primul spațiu de siguranță și de stabilitate.
Totuși, experiența arată că suferința copiilor capătă intensități diferite. Atunci când conflictele deschise, certurile și tensiunile zilnice lipsesc din spațiul lor de viață, copilul reușește să se adapteze mai ușor. Chiar și într-o familie separată, un climat emoțional calm susține echilibrul interior al copilului. Durerea există, însă capătă o formă mai blândă și mai ușor de integrat.
Apoi apare o etapă despre care se vorbește mai rar, deși efectele ei sunt adânci.
Ce se întâmplă după separare?
Ce se petrece atunci când conflictul dintre părinți continuă sub alte forme?
sunt convins că ați întâlnit situații în care copiii ajung să fie martori sau chiar mesageri emoționali într-o luptă care aparține adulților?
În multe cazuri, părintele cu care copilul locuiește ajunge, conștient sau inconștient, să transmită mesaje negative despre celălalt părinte. Uneori se folosesc cuvinte grele, alteori ironii, aluzii, interpretări distorsionate ale realității. Copilul ascultă, absoarbe și încearcă să înțeleagă. În acel moment, el se află prins între două lumi afective care trag în direcții opuse.
De aici începe o formă de agresiune emoțională profundă, chiar dacă mascată. Copilul ajunge să simtă vinovăție pentru iubirea față de ambii părinți, teamă de a greși, confuzie identitară iar în această dinamică intervin și bunicii sau alți membri ai familiei. Copilul primește versiuni diferite ale aceleiași povești și ajunge să trăiască într-o permanentă tensiune interioară.
V-ați întrebat vreodată ce înseamnă pentru un copil să fie pus, zi de zi, în postura de a alege emoțional între părinții săi?
Sau cum se sedimentează acest stres în corp, în psihic, în viitoarele relații de adult?
De multe ori, ceea ce copilul ajunsese să vadă mai rar înainte de separare, ajunge să asculte mesaje repetitive, sugestii și influență emoțională.
În același timp, este important să privim și suferința părinților. Separarea aduce durere, pierdere, sentiment de nedreptate și din acest punct… mulți adulți acționează din răni nevindecate, din frică și din incapacitatea de a-și gestiona emoțiile. Compasiunea față de această suferință adultă rămâne esențială, însă ea cere să fie însoțită de responsabilitate, mai ales atunci când copiii sunt implicați.
Vreau să deschidem o întrebare firească…
Cum ar putea funcționa mai bine lucrurile pentru a proteja copiii și, în același timp, pentru a sprijini părinții?
O direcție posibilă ar fi ca, imediat după separare, ambii părinți să participe la o evaluare psihologică orientată către capacitatea de cooperare firească între părinți și conștientizare a impactului emoțional pe care aceștia îl au asupra copilului. Opnia mea este că o astfel de evaluare ar avea un rol de ghidare, dar mai ales de prevenție, în așa fel încât să ofere sprijin real înainte ca lucrurile să se agraveze.
Mai vin cu o propunere, cu toate că sunt convins că există experți în aceată zonă care pot să vină cu propuneri mai elaborate…. Așadar în situațiile în care apar comportamente de influențare, manipulare sau agresivitate emoțională, intervenția ar putea lua forma unor cursuri de parentale, consiliere sau terapie, menite să ajute adultul sau pe amândoi… să înțeleagă efectele propriilor acțiuni.
Accentul se mută, din punctul meu de vedere, pe schimbarea perspectivei… adică pe maturizare emoțională a celor implicați…. Intenția rămâne vindecarea, atât a adulților, cât și a relației dintre părinți sau dintre părinți și copii…
Îmi vine în minte o comparație ce devine relevantă aici, privind cazul copiilor aflați în îngrijirea statului sau în plasament familial, familiile care îi primesc sunt evaluate, monitorizate și supuse unor criterii clare privind comportamentul și mediul emoțional oferit. Aceste mecanisme există pentru a asigura bunăstarea copilului. În consecință… prin extensie, aceeași rigoare și responsabilitate ar putea fi aplicate și în cazul separărilor conflictuale dintre părinți, tocmai pentru că impactul emoțional asupra copilului este extrem de profund.
O societate matură trebuie să-și protejeze copiii prin prevenție și sprijin real acordat adulților aflați în criză, mai ales că acum această zonă de consiliere psihologică are la îndemână soluții cât mai eficiente. Atunci când părinții reușesc să-și transforme suferința personală într-un proces de conștientizare, copilul capătă bucuria de a crește într-un spațiu interior de siguranță afectivă conștientă.
Mergând mai departe cu această idee sunt convins că acolo unde există responsabilitate și grijă autentică, vindecarea este posibilă pentru toți cei implicați…