Puterea și responsabilitatea
Există un moment, al transformării, să-i spunem un prag subtil, în viață, dincolo de care virtuțile se distanțează să mai fie doar o nuanță personală și începe să capete o greutate ce depășește propria ființă, iar acest prag apare în momentul întâlnirii cu puterea…
Vreau să ajungem în zona în care trecem dincolo de puterea formală, asociată titlurilor sau funcțiilor, mă refer aici la acea dimensiune reală de a influența decizii importante, direcții sau viețile celorlalți, uneori fără ca acest lucru să fie explicit recunoscut. Din acest punct, esențial, fiecare alegere începe să aibă o amprentă rezonantă ce se propagă dincolo de sine, iar onoarea este pusă la o probă de încercare mult mai amplă.
Puterea apare sub multe forme, dintre care unele sunt evidente, iar altele discrete și pot fi date ca exemple… autoritatea unui părinte, poziția unui lider, competența unui profesionist, influența oamenilor politici, sau a conducătorului unei comunități… Acum voi introduce imaginea sau prestigiul unui om respectat și influența sa exercitată asupra celor care-l ascultă sau îl privesc ca leader. Indiferent de forma ei, puterea are această forță prin care creează uneori dezechilibre, pentru că cineva ajunge să fie afectat de ceea ce conducătorul alege, chiar dacă intențiile acestuia sunt bune.
Aici este spațiul unde intervine onoarea, care dincolo de un concept nobil, se manifestă ca o notă interioară profundă.
Felul în care exerciți puterea spune mai mult despre caracterul tău decât despre felul în care ai obținut-o, pentru că adevărata probă apare în limitele pe care ți le impui singur, în refuzul de a profita de vulnerabilitatea celorlalți și mai ales în capacitatea de a rămâne drept chiar și atunci când nimeni nu te-ar putea trage la răspundere.
Cum te schimbi atunci când ai putere asupra celorlalți?
Această întrebare funcționează ca un test de luciditate, pentru că îți dezvăluie rapid dacă influența ta adâncește umanitatea sau o reduce la un simplu instrument.
În acest context, atitudinea, așa cum am menționat în alt capitol, este primul pas concret prin care onoarea își face simțită prezența în exercitarea puterii, fără declarații sau principii rostite solemn. Practic, se simte prin tonalitatea vocii, prin disponibilitatea de a asculta, prin felul în care iei o decizie ce-i va afecta pe ceilalți. Atitudinea poate transforma puterea într-un spațiu de creștere sau într-o unealtă de presiune, iar această diferență este simțită imediat de cei care se află sub influența ta.
Responsabilitatea apare cu adevărat din clipa în care înțelegi că influența unei decizii modelează comportamentele oamenilor, ajungând ulterior să transforme rezultatele ce au fost vizate. O decizie nedreaptă poate fi copiată extrem de rapid urmând ca o atitudine sfidătoare să poată deveni normă într-o comunitate. La fel se poate spune despre o alegere onorabilă… aceasta poate ridica standardul de valori ale unui întreg grup de oameni, fără a fi impusă sau explicată.
Poate ai fost, la un moment dat, sub autoritatea cuiva care a ales să fie corect atunci când ar fi putut abuza, sau, poate dimpotrivă, ai fost sub influența cuiva care a folosit puterea în interes propriu. Ambele experiențe lasă urme adânci și de multe ori afectează direct felul în care ceilalți vor exercita puterea mai târziu, pentru că memoria acestor întâlniri se poate transforma într-un jalon interior.
Ce ai învățat din felul în care alții au folosit puterea?
Onoarea, în relație cu puterea, cere intrinsec discernământ, pentru că ea presupune să vezi dincolo de avantajul imediat și să alegi ceea ce păstrează demnitatea… atât a ta cât mai ales a celorlalți. În acest sens, onoarea se transformă într-o formă de autocontrol conștient, ce se dovedește a fi o limită nobilă care-l protejează atât pe decident, cât și pe cei afectați de decizie.
În acest punct, onoarea încetează să mai fie doar o virtute personală și ajunge să se unească hotărâtor responsabilității de a face binele atunci când printr-o decizie se manifestă forța și determinarea de a influența viața celorlalți.
Autoritatea puterii, exercitată cu onoare creează încredere, iar încrederea celorlalți rămâne una dintre forme de conexiune care se construiesc lent și de foarte multe ori se pierd rapid. Comunitățile funcționează sănătos acolo unde puterea este însoțită de răspundere și unde atitudinea celui care conduce rămâne umană dar asumată, fără a confunda fermitatea cu duritatea.
În lipsa acestei atitudini umane, prin grijă conștientă, puterea degradează ființa, pentru că de multe ori chiar și intențiile bune pot produce efecte distructive atunci când sunt însoțite de aroganță, de grabă sau lipsă de responsabilitate. Onoarea este departe de a fi garantul unor rezultate perfecte la nivelul deciziilor unui conducător dar oferă siguranța că previne abuzul și menține demnitatea.
Maturitatea morală a fiecărui conducător poate fi măsurată și prin această lentilă a tăriei, observând ce se întâmplă cu ceilalți oameni în consecință cu deciziile tale, ce rămâne înăuntru lor după o conversație sau o decizie care îi afectează. Aceste urme lăsate spun mai mult decât orice intenție declarată.
Puterea adevărată începe în clipa în care cineva te ascultă, iar tu îl asculți… fie că este un copil care te privește cu atenție, un coleg care așteaptă un sfat sau un om care depinde cu adevărat de decizia ta fără să-ți spună. Puterea reală se simte atât prin viziune cât și prin bunătate, iar onoarea este virtutea umană ce o poate menține în echilibru fără a o transforma în dominare.
O altă perspectivă, la care te invit, este să privești puterea ca pe un privilegiu enorm, prin care ai ajuns pe un câmp de probă al onoarei, pentru că oriunde ai influență, mai mică sau mai mare, acolo se vede cine ești tu cu adevărat, iar atitudinea ta convinge dacă această influență construiește sau erodează.
Cum alegi să folosești puterea pe care o ai, știind că ea poate transforma mai întăi oameni și apoi situații?
fragment din „Onoare prin Atitudine” – Mihai Mehedințu