În urmă cu ceva timp vizitând Casele Satie din cadrul Muzeului Honfleur, am descoperit o fotografie sub care apărea… „Socrate” apoi C. Brâncuși 1922… Este deja binecunoscut, faptul că „Socrate” era apelativul cu care Maestrul Brâncuși i se adresa compozitorului francez Satie, iar acesta îi spunea „Plato”.
Fotografia este a celebrei sculpturi „Socrate” realizată în lemn de maestru Brâncuși, operă de artă ce se află în prezent expusă în MOMA (The Museum of Modern Art ) din New York.
Această descoperire m-a făcut să reflectez asupra legăturii dintre cei doi creatori, ale căror opere, deși aparțin unor domenii diferite, împărtășesc o esență comună și anume simplitatea profundă, care transcende convențiile artei vremurilor lor.
Constantin Brâncuși și Erik Satie au fost spirite rebele, exploratori ai esenței pure, deopotrivă excentrici și vizionari. Așa cum Brâncuși căuta forma primordială, reducând sculptura la esența sa, Satie a urmărit în muzică o claritate care sfida ornamentele epocii romantice. Ambii au folosit intuiția și au creat un limbaj artistic propriu.
Dacă Brâncuși sculpta sunetul tăcerii în piatră și bronz, Satie compunea muzică ce părea să plutească în afara timpului…
Un aspect mai puțin cunoscut al lui Satie este apartenența sa la mișcarea filosofică internațională rozacruciană, informație ce apare pe site-ul ordinului Roza-Cruce unde aflăm că… „a fost o figură de avangardă a muzicii secolului al XX-lea, lucrările sale arătând către noi orizonturi și inspirând mișcări cum ar fi minimalismul. Împreună cu Debussy, a participat la mișcarea rozacruciană condusă de Joséphin Péladan.”
textul de mai sus între ghilimele este preluat de pe site-ul:
https://amorc-romania.org/despre-amorc/istorie/
Fascinat de misterele spirituale, el a compus lucrări inspirate de simbolismul inițiatic.
Această dimensiune spirituală îl apropie și mai mult de Brâncuși, un artist care a explorat prin sculptură idei despre transcendență, verticalitate și iluminare.
Întâlnirea dintre Brâncuși și Satie, atât reală cât mai ales spirituală, este una dintre acele conexiuni subtile ale istoriei artei, unde doi artiști geniali, deși lucrând în medii diferite, au vibrat la o frecvență apropiată.
Am descoperit apoi această admirație pe care Maestrul Brâncuși o are pentru Socrate… făcând totuși aluzie și la bunul său prieten Satie… în cele ce urmează:
„Nimic nu scapă marelui gânditor. El știe totul, el vede totul, el aude totul. Ochii lui sunt în urechi, urechile lui sunt în ochii lui.”
textul de mai sus între ghilimele este preluat de pe site-ul:
https://www.moma.org/collection/works/81093
Poate că această fotografie pe care am făcut-o unei alte fotografii de la Muzeul din Honfleur este un ecou al acestei relații sau poate un indiciu că, dincolo de timp și spațiu, arta își creează propriile legături invizibile… cum spunea Socrate „Știu că nu știu nimic” … iar dincolo de cunoaștere, eternitatea ne unește prin artă.
