„Realitatea” este, în multe privințe, ceea ce creierul – mintea decide că este real?
Și dacă orice culoare se formează în mintea noastră…?
Fotonii sunt fără culoare dar au frecvență… „roșul” nu este roșu este o frecvență de lumină interpretată de retină și procesată de cortexul vizual. Culoarea e o iluzie adaptativă, un cod vizual evolutiv pentru că lumea nu are culori de fapt tu le adaugi.
Și dacă realitatea există doar în mintea noastră…
Vreau să-ți pui o altă întrebare…
Dacă tot ce cunoști este filtrat de simțuri, iar simțurile sunt limitate și distorsionate, atunci… trăiești într-o simulare biologică…? poate nu digitală, dar tot simulare.
Ce este atunci realitatea?
„Realitatea” s-ar putea să nu fie ceea ce este acolo, este doar ceea ce creierul tău poate gestiona.
Poate adevărata realitate este prea vastă, prea haotică, prea ininteligibilă pentru ființa umană. Așa că mintea construiește o interfață simplificată la fel cum un desktop de computer îți arată iconițe, în locul fluxurilor de cod binar.
Dacă neuronii sunt doar un decor în teatru, iar regizorul este conștiința?
Asta e o perspectiva idealistă… faptul că experiența este fundamentală, iar materia e derivată.
Și atunci, cine ești „tu” sau cine sunt „eu”?
Dacă percepțiile sunt simulate, dacă lumea e modelată intern, dacă eul este un construct emergent…
Atunci poate eu nu sunt nici corpul, nici gândurile și poate acum aceste rânduri sunt scrise de o conștiință – martor tăcut care observă totul.
Să fie oare conștiința cea care nu poate fi observată?