Mergeam cu părinții la Sinaia… și uite cum se întorc anumite secvențe – bucurii ale copilăriei.
Am ajuns a doua oară cu Sofia și David la… Sinaia. După ce am atins primul vârf al triunghiului, pestera Ialomiței… am rămas câteva zile aproape de Castelul Peleș.
Din Sinaia am continuat călătoria propusă… așa cum deja se știe celelalte două vârfuri ale triunghiului Sfinxul și Vârful Omu…
Descopăr de fiecare dată o atmosferă liniștită, câteodată simbolică și de multe ori misterioasă prin parcul castelului și pe străzile orașului. Se face seară… și după ce am lăsat bagajele în cameră am coborât la hotel să luăm cina. Apoi coborâm ușor spre Peleș când lumina încă se zărea printre frunzele copacilor.
Terasa „La Tunuri” cu priveliștea aceasta minunată spre castel, cu toată pădurea ce ne înconjoară, cu pajiștea ce se întinde ca o oglindă verde… Și uite așa, pe nevăzute a ajuns locul acesta o preferință a unei imagini pentru o cafea sau o prăjitură altfel… (ciocolata caldă este pentru mine, Sofia cu fructele de pădure iar David cu un tiramisu)
Plimbări lungi… prin aer de munte (adică forța vitală), povestim, stăm la terasa de lângă castel la o prăjitură și observăm spre noapte spectacolul unei ploi de vară cu „lumini ”… ne trimitem poze din zilele anterioare și bineînțeles ne delectăm cu anumite preparate tradiționale românești unde apar la final papanași…
Dar câte se pot povesti pe aici, prin amintirea acestui prezent… Sinaia…
