În fiecare dimineață, lumea se grăbește să reînceapă aceleași drumuri… există totuși, un moment scurt, aproape invizibil, în care totul tace. Există o tăcere care se aude în inimă, e acolo pentru cei care știu să asculte dincolo de zgomot, dincolo de gând, dincolo…
Astăzi, am ales să rămân câteva clipe în această tăcere. Fără să caut un sens anume, fără să o controlez. Doar să fiu. Să fiu acolo unde tăcerea dincolo de absență, este prezență totală.
Îmi este greu să folosesc cuvintele, pentru că vreau să exprim începutul unei înțelegeri mai adânci. Mă refer la acel spațiu fără grabă unde am simțit că respirația își schimbă ritmul, iar conștiința se întoarce acasă, în mine.
Poate și tu ai simțit acest ecou în vreun moment simplu, când ai privit cerul fără să gândești nimic, când ai lăsat o rază de lumină să te atingă fără să o alungi. Sunt acele clipe, când ceva tăcut îți șoptește că ești mai mult decât o ființă în mișcare… ești o vibrație a prezenței, un martor blând al realității sacre.
Tăcerea inimii conștiente se cere trăită.
Astăzi, înainte să rostești, înainte să reacționezi, înainte să planifici, lasă-ți inima să asculte ceea ce lumea a uitat… vocea din infinitul tău interior.
Care este sunetul tăcerii tale astăzi?
