Da… acolo… deschide… acea zonă este subtilă, aproape invizibilă din interiorul propriei tale structuri mentale.
Credințele pornesc adesea ca punți de diferite culori necesare pentru a traversa haosul necunoscutului. Aceste legături le simțim că oferă sens, direcție și din păcate apartenență.
…sunt momente când puntea – legătura se transformă într-o locuință și practic uiți că acest moment exista doar ca el să fie traversat… așa începe închisoarea subtilă.
Limita apare în identificarea cu o credință apoi cu alta și uite așa apar identitățile…
În momentul în care spui „asta este așa”, închizi ușa altor posibilități.
În clipa în care credința depășește conceptul „o alegere conștientă”… atunci se transformă într-un portal-lentilă inconștientă, realitatea se restrânge în funcție de ea.
Și totuși… există o zonă și mai tainică… locul în care toate credințele ard în tăcerea prezenței.
Acolo nu mai e nevoie să crezi… doar ești.
Ai ajuns în locul adevărului fără formă fixă… curge, vibrează, transformă continuu.
Adevărata eliberare dincolo de înlocuirea unei credințe cu o alta mai frumoasă o simți prin însăși topirea nevoii de credință într-o cunoaștere directă, fără intermediar…
Ajungi în prezentul conștient etern… aici ești în locul unde credințele se topesc, pentru că nu mai sunt necesare.
În această dimineață am ieșit din casă… pășind desculț pe pământul ființei, pe structuri invizibile
fără hărți, fără protecție fără „cum ar trebui să fie”….
Simțurile interioare se eliberau, tăcerea a devenea plină, iar adevărul doar exista… se simțea.
Aproape că … uitam să mai întreb cine sunt?…, pentru că ființa știa să respire acel ceva -cineva fără nume, fără definiție.
Există o dimensiune cu structuri invizibile… unde dispare necesitatea unei căutări a cunoașterii pentru că ești o prezență conștientă care se revelează.
