Reflecții asupra evaluării oamenilor și a acțiunilor lor…
Evaluarea oamenilor și a acțiunilor lor este un proces inevitabil cum spuneam acum câteva zile, într-o reflecție privind valoarea. Fiecare întâlnire, fiecare experiență ne provoacă să tragem concluzii, să dăm un verdict, să stabilim ce este bine sau rău, corect sau greșit.
Deși acest proces ne ajută să călătorim prin labirintul vieții, de multe ori îl facem în grabă, fără să luăm în considerare toate fațetele situației. La nivel practic evaluarea devine de multe ori superficială sau chiar părtinitoare, aș zice distorsionată de prejudecăți, frici sau perspective limitate.
Se întrevede, inclusiv din propria experiență, un anumit obstacol în evaluările noastre și acesta personal consider că este graba exagerată.
În epoca vitezei, suntem înclinați să judecăm oamenii și acțiunile lor pe baza primelor impresii și câteodată poate fi așa, însă este foarte important contextul.
Recunoști această grabă în a generaliza, a pune totul în aceeași direcție?
Această tendință, presupune că atribuim comportamentul altora sau experiențele proprii unor trăsături permanente, fără să luăm în considerare circumstanțele.
De exemplu, un coleg care întârzie la o întâlnire poate fi perceput ca fiind lipsit de respect, fără să ne gândim că poate a avut o urgență medicală sau alte motive întemeiate. Graba noastră de a trage concluzii nu ne lasă timp să explorăm mai profund realitatea din spatele aparențelor.
Un alt aspect ce se dezvăluie este lipsa unei viziuni de ansamblu. În foarte multe situații ne concentrăm pe un moment izolat din viața unei persoane sau pe un aspect singular al unei acțiuni.
Totuși este necesar să luăm în calcul faptul că viața în sine, trecută prin “normele societății contemporane” este un proces dinamic, iar oamenii sunt în continuă schimbare (într-un sens sau altul)…
Am putea să judecăm un copac doar după frunzele ofilite acum toamna sau chiar în alt anotimp, nici un om nu poate fi definit de o greșeală sau de un eșec izolat.
A înțelege complexitatea unei persoane sau a unei situații presupune răbdare, minte deschisă și dorința adevărată de a vedea întreaga poveste, dincolo de fragmente din ea.
Schimbând perspectiva apare un alt element care ne influențează negativ evaluările, obișnuița de a ne apleca spre aspectele negative.
Studiile neuroștiințifice arată că mintea umană este programată să acorde mai multă atenție pericolelor și problemelor, ca mecanism de supraviețuire. Pe acest principiu, în loc să descoperim părțile pozitive ale unei persoane sau ale unei situații, ne focalizăm pe imperfecțiuni, greșeli și puncte slabe.
Într-o conversație cu cineva, putem remarca mai ușor un ton iritant sau o exprimare greșită, decât empatia sau autenticitatea din spatele cuvintelor. Această abordare pesimistă- negativă pe lângă faptul că ne limitează percepțiile, în plus, ne împiedică să dezvoltăm relații autentice și să vedem frumusețea din jurul nostru, să trecem la o conexiune reală în zona noastră subtilă a frecvenței sufletului.
În lumea spirituală, acest tip de evaluare grăbită și negativistă este comparat cu un văl care ne împiedică să percepem adevărul esențial al lucrurilor.
În multe exprimări am văzut că se vorbește tot mai mult despre faptul că fiecare persoană are o “lumină interioară”, însă noi o ignorăm, fiind prea prinși în a analiza umbrelor.
Un exemplu interesant de care îmi aduc aminte, pentru acest fenomen poate fi găsit în fizica cuantică…
În teoria cuantică, observatorul influențează realitatea prin actul observației.
Poate fi acest act al observației transpus într-o dilatare a timpului?
Și dacă nu am face atât de excesiv aceste evaluări?
Am putea trăi doar bucuria prezentului, a conexiunii.
Conceptele și formele se transformă într-o realitatea mult mai complexă decât ceea ce percepem inițial și de aici rezultă că interpretările noastre pot fi limitate sau chiar eronate.
În viața de zi cu zi, perspectiva noastră influențează modul în care evaluăm o persoană sau o acțiune, iar ceea ce „vedem” poate fi mai mult o reflexie a propriei noastre mentalități decât o reprezentare fidelă a realității.
Continuând starea introspectivă a momentului îmi apare firească o imagine în care pentru a face evaluări mai corecte sau mai apropiate de realitate consider că este necesar să încetinim procesul… iar pe altă rază de lumină să continuăm a ne autoeduca, să căutăm și să apreciem cu adevărat aspectele pozitive, fie ele cât de mici.
Asemenea fizicii cuantice, care ne îndeamnă să acceptăm misterul și incertitudinea, și noi putem învăța să privim oamenii și acțiunile lor cu mai multă deschidere, răbdare și mai ales compasiune.
Fiecare dintre noi, fiecare acțiune pe care o evaluăm există ca o parte a unui întreg mai mare, imposibil de înțeles pe deplin în grabă.
Atunci când ne dăm voie să fim răbdători și mai atenți la detalii vom descoperi libertatea creației divine din conștiința noastră.
