Adagio din Concertul pentru clarinet în La major, semnat de Wolfgang Amadeus Mozart deschide o poartă profundă…
Clarinetul curge printr-o respirație conștientă, ca o întrebare nerostită care plutește într-un spațiu suspendat…
“Duceam în viteză piramide de var,
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiaşi.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiaşi.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
Puterea unui om se află în tăcerea sa plină de înțelepciune atunci când este provocat de comportamente jignitoare. Este nevoie de o forță extraordinară pentru a alege tăcerea în locul răspunsului impulsiv, pentru a refuza să răspundă negativității cu aceeași monedă.
Tăcerea cuprinde dimensiunea unui scut al demnității, un act de autocontrol care uneori dezarmează conflictul și reflectă profunzimea rațiunii și a sufletului unui om.
Tăcerea cuprinde dimensiunea unui scut al demnității, un act de autocontrol care uneori dezarmează conflictul și reflectă profunzimea rațiunii și a sufletului unui om.