A fi în serviciul celorlalți prin ceea ce facem zilnic este o manifestare a interdependenței dintre oameni și o recunoaștere a sensului profund al existenței colective. Fiecare acțiune pe care o desfășurăm, fie ea aparent minoră sau grandioasă, poate fi o contribuție către un bine comun, atunci când este îmbrăcată în intenție și conștiență.
A trăi emoția ”împreună cu ceilalți” înseamnă să depășim centrismul propriei persoane și să ne asumăm rolul unui fir de țesut într-o pânză vastă a vieții, ghidați de înțelegerea că evoluția personală și cea colectivă sunt inseparabil legate.
“Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.