Cel rănit, iartă... iar cel ce rănește se supără...
În dinamica paradoxală a iertării și a supărării, sunt convins că am observat mai mulți dintre noi, cum se dezvăluie o complexitate intimă a naturii umane și a relațiilor sale, în care conștiința pare să se ascundă în anumite momente. Atunci când cel rănit decide să ierte, își asumă un act de eliberare interioară, de transcendere a durerii. Pe de altă parte, cel care a provocat durerea, conflictul... se supără, dar se supără bine, într-o ironie greu de înțeles, deoarece iertarea celuilalt îi poate aduce în față oglinda propriilor greșeli, a propriilor neasumări.




