Soarele se ridică deasupra munților, aruncând raze aurii peste întinderile albe ale Bucegilor.
Lumina sa mângâie piscurile înghețate, transformând totul într-un tărâm al liniștii și al misterului. Zăpada, neatinsă, păstrează tăcerea iernii, ca și cum muntele însuși ar veghea asupra unui secret vechi de când lumea.
În această împărăție a norilor și a stâncilor, Sfinxul din Bucegi rămâne neclintit, martor tăcut al eternității.




